Ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, a plecat, ieri, de la Cotroceni, după circa un sfert de oră. El a fost audiat la Comisia specială a Preşedinţiei. Acum nu îi mai rămîne altceva de făcut decît să aştepte, pentru că va afla curînd dacă rămîne sau nu fără funcţie. Raportul comisiei speciale de la Cotroceni care analizează acuzaţiile de abuz în serviciu ce îi sînt aduse lui Atanasiu ar putea fi definitivat astăzi. Şeful comisiei, consilierul prezidenţial Ştefan Deaconu a declarat că toate concluziile raportului, în care vor fi incluse şi informaţiile furnizate de ministrul Apărării Comisiei speciale, vor fi făcute publice, conform legii, de către preşedinte. Recomandările Comisiei sînt consultative, astfel că decizia începerii sau neînceperii urmăririi penale aparţine şefului statului. Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a transmis Comisiei speciale a Preşedinţiei documentele pentru a analiza sesizările referitoare la comiterea de infracţiuni în exerciţiul funcţiunii de către ministrul Apărării, Teodor Atanasiu, în conformitate cu articolul 16 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială. Sesizarea Comisiei speciale de către Parchet a avut în vedere plîngerile formulate de consilierul prezidenţial Adriana Săftoiu şi de deputatul PSD Eugen Bejinariu împotriva lui Atanasiu, sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de comunicare de informaţii false, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice. Surse din PNL - al cărui membru este Atanasiu - spun că ministrul nu a dat informaţii suplimentare faţă de audierea anterioară. Ministrul Apărării Naţionale, Teodor Atanasiu, a apreciat, ieri, că decizia Comisiei speciale a Preşedinţiei, în cazul său, nu poate fi decît de neîncepere a urmăririi penale.