Ministrul Apărării bulgar, împiedicat să planteze o brazdă de gazon pe stadionul “Farul”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Practici mistice înaintea meciului din preliminariile CE la fotbal

Ministrul Apărării bulgar, împiedicat să planteze o brazdă de gazon pe stadionul “Farul”

Eveniment 26 August 2006 / 00:00 1020 accesări

Venit în vizită la Constanţa cu doar o săptămînă înainte de meciul România-Bulgaria, programat pe 2 septembrie în Grupa G a preliminariilor Campionatului European, ministrul Apărării bulgar Veselin Bliznakov a surprins. "Îl avem pe Berbatov, de la Tottenham, care este mai bun decît Mutu, şi vom cîştiga", l-a ameninţat pe omologul său român, Teodor Atanasiu. Microbist înfocat, oficialul de la sud de Dunăre mai avea pregătită o surpriză. Adusese în portbagajul unei maşini din coloane oficială o brazdă de teren de pe stadionul "Vasil Levski", cu gîndul să o planteze pe terenul din complexul "Farul", care va găzdui partida. "Să ne poarte noroc", a explicat ministrul. Planul bulgarilor a fost dejucat de conducerea clubului de pe Litoral, care a refuzat să le permită intrarea pe teren şi, prin urmare, coloana oficială nu s-a mai oprit la stadion. Dezamăgit, Bliznakov a promis totuşi că va vizita arena şi că Bulgaria îl va răzbuna, cîştigînd în faţa "tricolorilor". "Nu-mi vine să cred că au vrut să facă acest lucru, să amestece sportul cu armata. Ne vom opune în totalitate superstiţiilor, amuletelor sau semnelor de acest gen. Nu-i vom lăsa! Cînd am fost anunţaţi că vor să ne viziteze, mă gîndeam că este în scop turistic", a spus Florentin Chiforeanu, directorul executiv FC. Farul.



12