Unul dintre membrii Guvernului, ministrul Muncii, Ioan Botiş, este în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) şi al Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF). Mass-media a dezvăluit că Botiş găzduieşte într-una din casele sale din Bistriţa un ONG care ar fi primit fonduri europene şi de la guvern. Luat la întrebări de jurnaliştii unei televiziuni, luni seara, Botiş a recunoscut că soţia sa este consilier la firma respectivă şi că este plătită din bani europeni pentru un proiect avizat de o agenţie din subordinea Ministerului Muncii. Mai mult, demnitarul a recunoscut că el însuşi a înfiinţat ONG-ul. Practic, Botiş îi dă bani lui… Botiş. Asociaţia Parteneriat Euroactiv, căci despre ea este vorba, a participat vineri la Bursa locurilor de muncă, organizată de AJOFM Bistriţa, fiind reprezentată de Alina Căpraru, şefa de cabinet a lui Botiş de pe vremea când era doar deputat, Organizaţia implementează un proiect numit “Şansa la demnitate”, finanţat de UE, Guvernul României şi Fondul Social European POSDRU 2007-2013. Asociaţia are la dispoziţie 2,13 milioane de lei (21 de miliarde de lei vechi) din care 1,9 milioane de lei fonduri nerambursabile din partea UE, 187.700 de lei bani de la bugetul naţional (circa 2 miliarde de lei vechi). Contribuţia beneficiarului este de 44.000 de lei. După spovedania în faţa jurnaliştilor, Botiş a aruncat pastila cu “reflecţia asupra demisiei”, dacă se va ajunge la concluzia că “există o problemă”. Şi dacă nu ar exista o problemă legislativă, tot ar fi una morală pentru că nu este normal ca în casa unui ministru aflat în exerciţiul funcţiunii să îşi desfăşoare activitatea o firmă care să primească bani de la ministerul pe care îl conduce chiar el şi cu avizul său, iar soţia lui să fie angajată şi plătită de această societate. După aceste dezvăluiri, Botiş a fost chemat la raport de premierul Boc, după care a ieşit cu declaraţii. Nu vă închipuiţi că a anunţat că îşi dă demisia… El a spus doar că soţia sa s-a retras din asociaţie, unde era plătită lunar cu suma “modică” de 8.000 lei, iar ONG-ul îşi va muta sediul până în Paşte de pe proprietatea familiei Botiş. Într-un comunicat, DLAF a anunţat că instituţia consideră că “există indicii privind încălcarea legislaţiei naţionale şi comunitare în legătură cu conflictul de interese” în cazul proiectului derulat de ONG-ul bistriţean. Românii încă mai aşteaptă explicaţii ale acestui circuit pedelisto-portocaliu al banului public sau european către conturi particulare, prin intermediul familiei şi influenţei politice.
DEMISIA, GEST DE MINIMĂ MORALITATE. Premierul Boc a susţinut că ministrul Muncii “este un om onest şi de bună-credinţă, iar situaţia sa nu este nouă, ci datează de la începutul acestui an, el urmând să demisioneze imediat în cazul în care ANI constată în acest caz un conflict de interese”. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a arătat că Botiş nu-şi va da demisia, ceea ce a făcut intrând “perfect în sfera de conduită politică a PDL”, iar întregul scandal în care este implicat demnitarul se va stinge “într-o zi-două”. Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a apreciat că demisia lui Botiş ar reprezenta, acum, “un gest de minimă moralitate”. În schimb, preşedintele PSD, Victor Ponta, a solicitat demisia lui Botiş: “Când ai un ministru care prin soţie accesează sau chiar deturnează fonduri europene, nu doar demisia, ci e şi o problemă mult mai gravă prin care Guvernul Boc fraudează nu doar banii din bugetul naţional, ci şi pe cei din fonduri europene”. Ponta crede că democrat-liberalul va fi apărat de colegii săi şi nu se va întâmpla nimic.