Ministrul britanic al Educaţiei, în favoarea ieşirii ţării sale din UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul britanic al Educaţiei, în favoarea ieşirii ţării sale din UE

Externe 13 Mai 2013 / 00:00 326 accesări

Ministrul britanic al Educaţiei, conservatorul Michael Gove, a declarat că, în cazul în care s-ar organiza acum un referendum, el ar vota ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană. În declaraţii făcute ieri, într-o emisiune a postului public BBC, Gove a declarat că ”viaţa în afara UE ar fi perfect tolerabilă, am putea studia această posibilitate, am avea unele avantaje”. Totuşi, Gove a insistat că va susţine planul liderului partidului său, premierul David Cameron, de a renegocia relaţia ţării cu UE şi abia după aceea să fie convocat un referendum.

David Cameron a promis să organizeze, în 2017, un referendum privind rămânerea sau ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dacă partidul său va câştiga alegerile generale din 2015. ”Nu sunt fericit cu poziţia noastră în UE, însă preferinţele mele au în vedere o schimbare în relaţia Marii Britanii cu UE”, a spus Michael Gove.

Taguri articol


12