Ministrul britanic de Interne a stat la taclale cu un hacker

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul britanic de Interne a stat la taclale cu un hacker

Externe 10 August 2017 / 16:33 532 accesări
Ministrul britanic de Interne, Amber Rudd

Ministrul britanic de Interne, Amber Rudd

Ministrul britanic de Interne, Amber Rudd, a căzut victimă unui hacker care s-a dat drept un înalt consilier din Cabinetul premierului Theresa May și a conversat cu acesta pe e-mail, până să-și dea seama că este o farsă, relatează EFE, citând presa britanică. Hackerul, un designer de site-uri în vârstă de 39 de ani din Manchester, a creat o adresă de e-mail în numele lui Robbie Gib, recent numit șef de comunicare al Theresei May, folosind serviciul gratuit GMX, i-a scris ministrului de Interne pe adresa oficială de e-mail, iar aceasta i-a răspuns folosind un cont personal separat. "Relativa ușurință" cu care impostorul susține că a păcălit-o pe Amber Rudd pare s-o pună într-o situație destul de dificilă pe titulara de la Interne, care este responsabilă și de securitatea cibernetică în Marea Britanie, a notat „The Guardian“. Totuși, o transcriere a conversației datate 7 iulie arată că Rudd și-a dat rapid seama că a fost indusă în eroare, după un schimb de amabilități. Întrebată la ce proiecte lucrează, ea a replicat: "După cum poți să-ți închipui, am niște chestii pe agendă, între care și un răspuns dur pentru cei care se dau drept alții", a scris „The Telegraph“. Impostorul, care se prezintă cu numele Sinon Reborn, a relatat pentru „The Guardian“ că i-a replicat ministrului sugerându-i că ar trebui să fie "mai conștientă de problema securității cibernetice", în calitatea sa de ministru de Interne", dar nu a mai primit răspuns. O sursă din Ministerul de Interne a confirmat existența schimbului de e-mailuri, subliniind însă că ministrul nu-și folosește adresa personală pentru a discuta probleme de pe ordinea de zi a guvernului. Hackerul susține că a mai reușit să converseze în mod similar cu fostul director de comunicare al Casei Albe, Anthony Scaramucci, pretinzând că este fostul șef de personal de la Casa Albă Reince Priebus, și cu consilierul pentru securitate internă Tom Bossert, dându-se drept ginerele președintelui Donald Trump, Jared Kushner.



12