Ministrul Culturii, Corina Șuteu, le cere candidaților la alegerile locale să-și exprime punctul de vedere în privința protejării patrimoniului cultural. „Starea de conservare a patrimoniului cultural construit la nivel național este critică. Instrumentele și resursele Ministerului Culturii sunt insuficiente pentru a face față acestei situații excepționale în care s-a ajuns în ultimele decenii. Degradarea accelerată a monumentelor istorice înseamnă pierderea ireversibilă a unor bunuri culturale comune și dizolvarea identității culturale. Fără un efort colectiv, fără o cooperare constantă între autoritățile centrale și cele locale, dispariția patrimoniului construit va deveni o realitate în următorii zeci de ani, în condițiile în care, în acest moment, viteza cu care se distruge patrimoniul este mult mai mare decât viteza cu care se salvează parte din el”, se arată într-un comunicat de presă emis de Ministerul Culturii și semnat de Corina Șuteu.
În comunicat se mai precizează că salvarea și conservarea patrimoniului cultural sunt chestiuni strategice pentru care trebuie să fie responsabili toți cei care dețin funcții de autoritate la nivel central și local. De asemenea, este invocată Legea monumentelor istorice (Legea 422/2001), care stabilește că în atribuțiile oricărui primar se află protejarea patrimoniului cultural aflat pe teritoriul comunei, orașului sau municipiului pe care îl conduce. La fel, consiliile locale și județene au, la rândul lor, atribuții privind protejarea patrimoniului, prin măsuri de pază și protecție, prin contribuție financiară sau prin reglementări urbanistice.
COLABORARE ÎNTRE AUTORITĂȚILE CENTRALE ȘI CELE LOCALE
În contextul Centenarului Marii Uniri, cât și al Anului European al Patrimoniului Cultural, această dezbatere care presupune elaborarea de planuri concrete este esențială în campania electorală. „Autoritățile centrale sunt responsabile pentru măsurile de ordin general, normativ și tehnic și de politicile promovate la nivel statal. Eficiența acestor măsuri nu poate fi asigurată fără concursul direct și necondiționat, prevăzut de lege, al autorităților locale. În acest context, Ministerul Culturii face un apel către toți candidații la posturi de primar sau de membru al unui consiliu local sau județean să își afirme public poziția față de problema protejării patrimoniului cultural și să prezinte planurile pe care le au în vederea punerii în practică a acestor atribuții legale. Primarii care vor fi aleși în 5 iunie și consiliile locale și județene vor avea un mandat special, care va cuprinde atât Centenarul Marii Uniri, cât și Anul European al Patrimoniului Cultural - 2018, recent stabilit de Comisia Europeană. Ca atare, Ministerul Culturii consideră că o campanie electorală care nu abordează corect și consistent subiectul patrimoniului cultural este o campanie care eludează un capitol fundamental din atribuțiile aleșilor locali”, se mai arată în documentul citat, semnat de ministrul Culturii, Corina Șuteu.
Citește și:
Ministrul Culturii a anunțat prioritățile în fruntea ministerului de resort
Lista actualizată a Monumentelor Istorice din România, pe site-ul Ministerul Culturii
S.O.S. - patrimoniul cultural, în pericol!
Mii de bunuri de patrimoniu, recuperate de polițiștii români