Ministrul de Externe a subliniat necesitatea continuării sprijinului Alianței pentru partenerii estici

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La reuniunea NATO

Ministrul de Externe a subliniat necesitatea continuării sprijinului Alianței pentru partenerii estici

Externe 07 Decembrie 2016 / 08:38 483 accesări

Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, a subliniat, marți, la lucrările reuniunii ministeriale a NATO de la Bruxelles necesitatea continuării unui sprijin activ din partea Alianței pentru partenerii estici - Ucraina, Georgia și Republica Moldova, potrivit unui comunicat MAE transmis AGERPRES.

În cadrul reuniunii care se desfășoară în perioada 6-7 decembrie, prima întâlnire la acest nivel după Summit-ul NATO de la Varșovia, o sesiune a fost dedicată rolului NATO în proiectarea stabilității dincolo de granițele sale.

Potrivit comunicatului MAE, în cadrul acestei sesiuni au fost trecute în revistă stadiul și perspectivele implementării pachetelor de asistență pentru diferiți parteneri în cadrul Inițiativei privind consolidarea capacităților de apărare, precum și aspecte legate de sprijinul Alianței pentru Coaliția anti-ISIL, programul de instruire a ofițerilor irakieni și operația Sea Guardian din Marea Mediterană. A fost abordată și relația NATO cu țările din Balcanii de vest, fiind reiterată importanța acordată de Alianță regiunii.

Totodată, reuniunea de la Bruxelles a debutat cu o sesiune la care au participat, alături de omologii lor aliați și din Muntenegru, și miniștrii de externe ai Finlandei și Suediei, precum și Înaltul Reprezentant UE, Federica Mogherini. Schimbul de opinii a vizat stadiul și perspectivele relației NATO-UE. Au fost trecute în revistă progresele înregistrate în cooperarea dintre cele două organizații și modalitățile de punere în aplicare a Declarației comune NATO-UE adoptate la Varșovia, în iulie 2016.

Potrivit comunicatului MAE, din discuțiile de la reuniunea ministerială de la Bruxelles a mai reieșit angajamentul ferm al tuturor statelor membre pentru menținerea coeziunii și solidarității NATO, bazate pe o relație trans-atlantică puternică, în consolidarea căreia toate statele aliate vor continua să investească, în beneficiul securității euro-atlantice și internaționale.



12