Ministrul de Interne a chemat Poliția! A găsit dispozitive de ascultare în casă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul de Interne a chemat Poliția! A găsit dispozitive de ascultare în casă

Eveniment 29 Noiembrie 2017 / 21:55 2547 accesări

Ministrul Carmen Dan a chemat Poliția, după ce a găsit dispozitive de ascultare în casă. Carmen Dan, ministrul de Interne, a anunțat că a găsit în locuința sa dispozitive de ascultare. Aceasta a anunțat că a chemat Poliția și urmează să fie deschis un dosar penal. ”L-am găsit într-o priză de telefon. E deja ridicat de Poliție. Era în living. Ar fi fost aproape imposibil să fie identificat. Eu am umblat la acea priză și ea s-a desprins” a explicat Carmen Dan la ”Sinteza Zilei”.

Parchetul General a deschis dosar penal în cazul microfonului găsit acasă la ministrul de Interne, anunţă într-un comunicat de presă.

"În cursul zilei de 29 noiembrie 2017, în urma sesizării formulate de ministrul de interne, s-a constituit o echipă operativă care s-a deplasat la domiciliul demnitarului, unde a fost efectuată o cercetare la fața locului, în urma căreia a fost identificat și ridicat un dispozitiv care urmează a fi expertizat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 224 și art. 226 Cod penal.

Cercetările continuă sub coordonarea Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție", se precizează în comunicatul Parchetului General.

Şi Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI) din ministerul Afacerilor Interne (MAI) s-a implicat în anchetă.

"În contextul creat de identificarea unui dispozitiv de interceptare în locuinţa doamnei ministru Carmen DAN, DGPI, în calitatea sa de structura specializată a MAI, cooperează cu Poliţia Română şi Serviciul Român de Informaţii, în vederea evaluării situaţiei şi dispunerii măsurilor legale ce se impun. Ne exprimăm deschiderea pentru o corectă, completă şi oportună informare a opiniei publice, în limitele competenţelor legale, şi determinarea de a rămâne un serviciu echidistant, profesionist şi dedicat îndeplinirii misiunilor încredinţate prin lege", se arată într-un comunicat al Direcţiei Generale de Protecţie Internă.

Poliţia Română a confirmat faptul că s-a deplasat în seară de miercuri la domiciliul ministrului de interne Carmen Dan.

"O echipă operativă din cadrul Poliției Române s-a deplasat, miercuri după-amiază, la domiciliul ministrului de Interne, Carmen Dan, unde a identificat un dispozitiv care urmează să fie expertizat, cercetările continuând sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ)", informează IGPR.

Echipa operativă s-a deplasat la adresa în cauză în urma unei sesizări, iar în urma cercetării la fața locului a identificat și ridicat un dispozitiv care urmează să fie expertizat.



12