Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a vizitat, ieri, mai multe unităţi de învăţământ din capitala României. „Mi-am propus ca săptămânal să vizitez unităţi de învăţământ din toată ţara. Am început cu cele din Bucureşti”, a spus demnitarul. La intrarea în şcolile bucureştene, ministrul a fost legitimat de elevii de serviciu, el fiind nevoit să prezinte cartea de identitate pentru a putea intra. „Nu m-a deranjat faptul că elevii de serviciu m-au legitimat la intrarea în şcoală, întrucât aşa trebuie să se întâmple ori de câte ori o persoană străină doreşte să ajungă în unitatea de învăţământ”, a declarat Pricopie. El a fost însoţit în vizita făcută în şcoli de directorul general din Ministerul Educaţiei, Liliana Preoteasa, şi inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru. Ministrul Educaţiei a fost mulţumit pe durata vizitei în şcoli de faptul că a întâlnit echipaje ale poliţiei care supravegheau accesul în unităţile de învăţământ, dar şi de modul în care se desfăşoară activitatea didactică în şcolile vizitate. „Voi continua astfel de vizite, este important să ştim exact care sunt condiţiile din unităţile de învăţământ, şi să putem discuta cu profesorii şi elevii”, a spus demnitarul.