Ministrul Finanțelor va da lunar raportul în fața investitorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul Finanțelor va da lunar raportul în fața investitorilor

Economie 09 Iulie 2014 / 00:00 465 accesări

Investitorii vor avea întâlniri lunare cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, inclusiv cu ministrul de resort, Ioana Petrescu, care vor precede întrevederile lor cu primul-ministru, în vederea „armonizării viziunii asupra politicilor şi priorităţilor fiscale“. Planul de acțiune a fost stabilit de Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), care cuprinde cele mai mari trei structuri de investitori străini şi români din țară. „Având în vedere importanţa şi impactul măsurilor fiscale la nivelul comunităţii de afaceri, s-a stabilit că acordarea unui timp de reacţie la proiectele legislative ale Ministerului Finanţelor de cel puţin 72 de ore este necesară pentru a asigura colectarea unor puncte de vedere pertinente“, spun oficialii CDR. Totodată, ei s-au angajat să sprijine autoritățile în mai multe proiecte de interes, între care „modernizarea şi rescrierea Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, modernizarea ANAF, combaterea evaziunii fiscale şi îmbunătăţirea gradului de conformare voluntară a contribuabililor“.



12