Nivelul curent al accizelor din România nu prea-i mulțumește pe guvernanți, motiv pentru care au băgat taxele în analiză. „Trebuie să găsim un nivel optim și să vedem dacă unele accize pe care le-am introdus își mai au rostul. Facem o analiză extinsă, inclusiv la motorină și benzină. Trebuie să vedem dacă suntem competitivi în piața europeană, pentru că nu ne gândim doar la vânzări și la ce se întâmplă în România. Ne afectează atunci când cei cu camioane, transportatorii din România, încarcă masiv din Ungaria sau din țările vecine. Ne-am dori să fie invers! Asta se va întâmpla atunci când prețul la pompă va fi mai mic aici decât la ceilalți“, a declarat ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov. Cât despre eliminarea supraaccizei de șapte eurocenți/litru, el a precizat că lumea pune greșit problema - „Nu mai există acciză și supraacciză. Când am trecut la calculul în lei al accizei, suprataxa a fost inclusă în valoarea totală. Pe de-o parte, am fost ajutați cu toții de scăderea cotațiilor petrolului. Pe de altă parte, statul a pierdut, în special pe partea de TVA. Acciza a rămas la fel, dar TVA s-a diminuat“. Vâlcov a mai spus că vede loc de scădere a prețurilor carburanților sub pragul de 5 lei/litru.