Ministrul Finanţelor face exerciţii de stil pe nervii şi pe buzunarele românilor. Pensiile şi salariile bugetarilor nu vor rămâne, în 2011, la nivelul din acest an, urmând a fi calculate în funcţie de legea bugetului, în funcţie de legea pensiilor şi cea a salarizării unitare, a explicat Sebastian Vlădescu, arătându-ne, încă o dată, cum să vorbeşti mult fără să spui nimic. \"Din punct de vedere al nivelului pensiilor anului viitor, răspunsul în acest moment este foarte simplu: în niciun caz nu vor fi la acelaşi nivel ca anul acesta\", a întărit el. Întrebat totuşi dacă acest lucru înseamnă că pensiile ar putea să scadă şi mai mult anul viitor, ministrul a explicat că nu crede că există riscul ca, în 2011, pensiile să scadă sub nivelul la care vor ajunge după reducerea de 15%. \"V-am mai spus: salariile anului viitor nu vor fi cele de la sfârşitul anului acesta. Puteţi face orice prezumţie\", a „explicat” el. Pentru a nu se lăsa mai prejos (?), şi premierul Boc se avântă-n declaraţii: \"Legea va spune foarte clar că scăderile au caracter provizoriu, până la 31 decembrie 2010, iar pensiile şi salariile vor creşte în concordanţă cu bugetul\".
REACŢIA UNOR PENSIONARI CĂTRE PUTERE. Un grup de pensionari a vrut să transmită, atât preşedintelui Băsescu cât şi guvernanţilor, un scurt mesaj despre ce cred ei în legătura cu măsurile pe care le ia Puterea. Pentru a-i ajuta să se facă mai bine auziţi, senatorul PC Dan Voiculescu a postat, pe blogul personal, două fotografii cu \"opera de artă\" a pensionarilor. \"Suntem pensionari, nu milogi! Nu suntem Boi să gândim ca voi!!... Vrem un trai decent pentru noi şi nepoţii noştri!! Opriţi genocidul! Ruşine, ruşine, ruşine! Şi voi aveţi părinţi, dar sunteţi demnitari. Ha Ha Ha, nu vă mai vrem\", este mesajul pensionarilor, scris pe o plasă distribuită în campania electorală a lui Traian Băsescu.
Mai comentăm?