Ministrul Finanțelor Publice, dl Eugen Teodorovici, a participat pe 19 septembrie, la Berlin, la întrevederea miniștrilor de finanțe, membri ai Partidului Socialiștilor Europeni (PES). Întâlnirea a avut loc la invitația ministrului de finanțe german, Olaf Scholz.
Printre partenerii de dialog se numără Mario Centeno, președintele Eurogrup și ministrul finanțelor din Portugalia, Pierre Moscovici, comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare, miniștrii de finanțe din Malta, Spania, Suedia, Slovacia, Grecia, precum și Maria Joao Rodrigues, Robert Gualtieri și Pervenche Beres, reprezentanți ai Parlamentului European.
În cadrul reuniunii s-a discutat despre taxarea tranzacțiilor financiare, reformarea Mecanismului European de Stabilitate și o posibilă capacitate bugetară la nivelul Zonei Euro.
”În cadrul reuniunii miniștrilor de finanțe din PES am susținut protejarea pieței financiare din România, piață care este în curs de consolidare, prin respingerea ideii de aderare la procedura de cooperare consolidată din domeniul taxării tranzacțiilor financiare. Ne vom asigura că procedura nu va afecta sectorul financiar al statelor membre care nu doresc aplicarea taxei, dar nu va impacta nici piața de capital. De asemenea, nu susținem un buget separat pentru zona euro, mai ales acum când Uniunea Europeană se confruntă cu diverse provocări si are nevoie, mai mult ca oricând de unitate. De aceea, statele membre UE trebuie să promoveze o abordare de jos în sus prin care politicile să reflecte agenda reală a cetățenilor, cum ar fi deficitul de forță de muncă în statele central și est europene. Se știe, că în România, deficitul de forță de muncă se tot adâncește. Prin urmare, trebuie să venim cu măsuri de susținere pentru a opri exodul românilor din afara țării și pentru a-i încuraja pe cei care sunt plecați să revină acasă.
Suntem pregătiți pentru o abordare constructivă, să identificăm problemele și, împreună cu celelalte state UE, să găsim cele mai bune soluții pentru toți", afirmă ministrul finanțelor publice, Eugen Teodorovici.
Miniștrii de finanțe membri PES se întâlnesc lunar pentru a-și coordona pozițiile pe subiecte de interes european si pentru cristalizarea unei politici unitare și coerente la nivelul UE pentru protejarea intereselor cetățenilor.