Frederic Mitterrand, nepotul fostului preşedinte Francois Mitterrand (1981-1995), în prezent deţinător al portofoliului Culturii în Guvernul francez, a fost fluierat şi insultat sîmbătă, cu ocazia unei sărbători organizate lîngă Paris de cotidianul comunist “L\'Humanite”. “Mitterrand, afară!”, au strigat zeci de persoane imediat după sosirea ministrului la Sărbătoarea Umanităţii, o întîlnire anuală a Partidului Comunist Francez, care se desfăşoară în La Courneuve, un cartier de la marginea Parisului. Frederic Mitterrand a părăsit locul după o oră. După ce a făcut o plimbare destul de agitată prin Tîrgul de Carte, acesta a revenit la automobilul său, traversînd o adunare de poliţişti în civil, jurnalişti şi manifestanţi foarte furioşi.
Au fost proferate insulte încă de la sosirea acestuia pe aleile pe care se aflau mii de persoane. “Vîndut”, “Social-trădător” şi “Cară-te, mizerabilule”, au strigat mai multe persoane. Această ultimă invectivă este o aluzie la vorbele preşedintelui Nicolas Sarkozy, care s-a adresat în acest fel unui bărbat care a refuzat în 2008 să îi strîngă mîna şi care i-a spus “Nu mă atinge, că mă murdăreşti”. Editorialistul publicaţiei “L\'Humanite”, Maurice Ulrich, şi-a exprimat regretul cu privire la primirea de care a avut parte ministrul Culturii. În faţa jurnaliştilor, în spaţiul rezervat pentru presă, unde s-a aflat pentru scurt timp la adăpost de manifestanţi, Frederic Mitterrand a făcut eforturi să minimizeze situaţia. “Îmi pare rău pentru această situaţie. Dar nu este foarte gravă”, a declarat acesta. “Vin aici pentru că este un loc de întîlnire, de sărbătoare şi de petrecere”, a declarat oficialul francez.