Garda ministrului israelian al Apărării, Ehud Barak, a fost consolidată după ce acesta a primit, recent, o scrisoare de ameninţare cu moartea, a anunţat, miercuri, postul public israelian de radio. Un purtător de cuvânt al Shin Beth, serviciul intern de securitate, nu a confirmat şi nici nu a infirmat această informaţie. ”Aceste ameninţări trebuie să fie luate în serios. Vor exista tot mai multe, pe măsură ce procesul de pace va avansa şi este într-adevăr nevoie să ne îngrijorăm”, a declarat, miercuri, pentru postul de radio militar, ministrul Comerţului şi Industriei, Binyamin Ben Elizer. Presa israeliană a prezentat numeroase ameninţări similare, adresate, în aceste ultime săptămâni, lui Barak. Ministrul Apărării este însărcinat cu aplicarea moratoriului asupra colonizării. În 1995, premierul laburist Yitzhak Rabin a fost asasinat la finalul unei manifestaţii fără incidente, la Tel Aviv, de un credincios extremist evreu care se opunea procesului de pace cu palestinienii.
Sub presiunea Washingtonului, Guvernul de dreapta condus de Benjamin Netanyahu a aprobat un moratoriu de zece luni asupra construcţiilor în coloniile din Cisiordania, unde s-au instalat aproximativ 300.000 de israelieni. Această măsură are ca scop să îl încurajeze pe preşedintele palestinian, Mahmoud Abbas, să reia negocierile de pace suspendate de la data ofensivei militare a Israelului împotriva Fâşiei Gaza, în urmă cu un an. Moratoriul nu vizează Ierusalimul de Est sau cele 3.000 de locuinţe aflate deja în construcţie în Cisiordania şi nici construirea de edificii publice (sinagogi, şcoli, spitale, băi ritualice). Pentru a diminua furia coloniştilor, Netanyahu a reiterat, în decembrie, promisiunea privind reluarea construirii în implantaţiile din Cisiordania imediat după sfârşitul moratoriului.