Ministrul italian de Interne e indignat că românii pot circula liber în spaţiul UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul italian de Interne e indignat că românii pot circula liber în spaţiul UE

Eveniment 18 Aprilie 2009 / 00:00 955 accesări

Roberto Maroni, ministrul italian de Interne, critică lipsa restricţiilor de circulaţie în spaţiul UE pentru cetăţenii români, atribuind vina Comisiei Europene, după o serie de infracţiuni comise în Italia care au culminat cu un dublu asasinat la Neapole, în urma căruia trei români au fost arestaţi. Trei cetăţeni români au fost arestaţi după asasinarea unui cunoscut om de afaceri italian şi a soţiei acestuia, în oraşul Neapole. Omul de afaceri Francesco Vittorio Ambrosio (77 de ani) şi soţia sa, Giovanna Sacco (72 de ani) au fost ucişi în cursul nopţii de marţi spre miercuri, într-un cartier de lux din oraşul Neapole. ”Cei trei români au fost aduşi în faţa justiţiei în timp-record, la mai puţin de 24 de ore de la această crimă oribilă; dar nu se putea împiedica o crimă comisă de cetăţeni europeni pentru că nu pot fi supuşi unor controale preventive. Nimeni nu îi poate împiedica să circule în Europa, nu pot fi supuşi restricţiilor”, a reacţionat Roberto Maroni într-un interviu publicat în ediţia online a ziarului ”Il Mattino”. ”Autorităţile italiene nu pot impune nicio formă preventivă de control pentru cei care vor să vină din România în Italia. În cazul crimei de la Neapole, nici măcar nu este vorba de etnici romi români din taberele de nomazi”, continuă Roberto Maroni, membru al formaţiunii radicale Liga Nordului. ”Propusesem o măsură care să permită Guvernului repatrieri forţate din raţiuni de siguranţă publică sau din cauza antecedentelor penale grave. Dar această prevedere a fost blocată de Comisia Europeană, care a considerat exagerată măsura repatrierii. Aşa că măsura nu a putut fi pusă în aplicare. Bruxelles-ul ne-a oprit”, încheie ministrul italian de Interne.

La rîndul său, Alberto Filippi, vicepreşedintele Comisiei de Politică Externă din Senatul italian, cere suspendarea dreptului românilor la libera circulaţie în UE. ”În calitatea mea de vicepreşedinte al Comisiei senatoriale pentru Politică Externă, cer blocarea Acordului Schengen cu România şi sporirea controalelor la frontierele noastre pentru toţi cei care vin în Italia din Europa de Est”, declară Alberto Filippi, şi el membru al Ligii Nordului. ”După masacrul de la Neapole şi spargerile din casele noastre, vreau să văd ce crede Bucureştiul despre cetăţenii români. Îi dau afară pentru că ei nu îi vor şi există un pericol în plus: citeam ieri într-un ziar englez că Guvernul de la Bucureşti ar fi pregătit să simplifice procedurile pentru a permite unui milion de moldoveni să obţină cetăţenia română. Acest lucru poate fi devastator pentru ţara noastră. Sîntem aici pentru a face pe oamenii buni, refuzăm directivele lui Maroni, iar apoi ne mirăm de ce se întîmplă. În orice bilanţ al infracţiunilor există un procent exagerat cu autori extracomunitari şi comunitari veniţi din acea ţară. Să încercăm să fim mai puţin buni şi mai serioşi, mai ales în Parlament”, încheie Alberto Filippi.



12