Ministrul Mediului: Apa Mării Negre - monitorizată, în contextul poluării după accidentul naval din strâmtoarea Kerci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul Mediului: Apa Mării Negre - monitorizată, în contextul poluării după accidentul naval din strâmtoarea Kerci

Eveniment 21 Ianuarie 2025 / 18:50 141 accesări
Foto: Ministerul Mediului

Foto: Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat marți, la Constanța, la o prelevare de probe din apa Mării Negre, monitorizare care se face mai ales în contextul poluării după accidentul naval din strâmtoarea Kerci, cu scopul ca autoritățile din țara noastră să fie pregătite în cazul unei eventuale poluări.

"Această monitorizare are loc de patru ori pe an. Ne interesează cu atât mai mult, cu cât imaginile pe care le văd aproape în fiecare zi în presa locală din regiunea Peninsulei Crimeea, mai ales, sunt absolut îngrijorătoare. Discutăm deja despre sute de delfini morți, despre mii de păsări moarte, despre zeci de kilometri de țărm afectat, în contextul scufundării celor două vase, în strâmtoarea Kerci, un dezastru ecologic, lucru care ne îngrijorează foarte mult”, a subliniat demnitarul.

Fechet a afirmat că deși este minim riscul producerii unei poluări a litoralului românesc, îngrijorarea există, iar autoritățile trebuie să fie pregătite.

„Din discuțiile pe care le-am avut cu colegii specialiști – și evaluând modelările matematice pe care aceștia le-au făcut, care vizează viteza și direcția curenților marini, direcția și viteza vântului, temperatura apei Mării Negre și temperatura exterioară, riscul ca unda de poluare să ajungă și pe litoralul românesc este extrem de mic. Însă, uitându-mă pe hartă și văzând că Peninsula Crimeea – zona Sevastopol, zona Yalta – este undeva la jumătatea distanței dintre strâmtoarea Kerci și Constanța, nu pot să nu mă gândesc că, în aceste condiții, există, totuși, un risc, chiar dacă e foarte mic și acesta este și unul dintre motivele pentru care am solicitat colegilor, atât de la ABA Dobrogea-Litoral cât și celor de la institutele din Constanța, ca determinarea hidrocarburilor din apa Mării Negre să se facă cu o intensitate mai mare, tocmai pentru a avea semnale timpurii, pentru a ne ajuta să luăm anumite decizii dacă situația o va impune. Deocamdată, monitorizăm și mergem pe principiul că e mai bine să fim în alertă decât să avem vreo surpriză care să pună turismul sau starea litoralului românesc în pericol”, a mai precizat ministrul.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a făcut marți o vizită de lucru în județul Constanța, care a inclus o deplasare cu Nava Marina I a Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral pentru prelevare probe din Marea Neagră, o întâlnire cu reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Marină 'Grigore Antipa', precum și vizitarea șantierului unde se fac înnisipări la Costinești.



Ştiri recomandate

12