Ministrul Muncii: 4 milioane de pensii ar urma să aibă o creștere consistentă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ministrul Muncii: 4 milioane de pensii ar urma să aibă o creștere consistentă

Social 17 Martie 2021 / 08:15 1951 accesări
Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale

Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale

Raluca Turcan, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a declarat că recalcularea va permite ca pensiile mai mici să crească mai repede decât pensiile mari, iar la finalul întregului proces, 4 milioane de pensii ar urma să aibă "o creștere consistentă".
Odată cu aceste schimbări, se dorește ca și pensiile speciale să fie aduse cât mai aproape de contributivitate.

Ministrul estimează că, "într-un termen rezonabil", 5 milioane de dosare de pensii, multe dintre ele în format letric, pe hârtie, vor să ajunge să fie evaluate, pentru ca ulterior să intre, în baza unei formule, la recalculare.

"Practic va revoluționa întregul sistem de pensii", spune Raluca Turcan.

Recalcularea pensiilor se va face în baza unei modificări legislative, astfel încât pensiile mai mici, în baza unei formule care aduce mai mulți factori de contributivitate, să crească mai repede decât pensiile mai mari. La finalizarea procesului de recalculare, aproximativ 4 milioane de pensii ar urma să aibă o creștere consistentă, urmând ca celelalte, în funcție de nivelul pe care îl au, să țină pasul cel puțin cu rata inflației.

"Pe noi ne interesează marea masă a pensionarilor care au contribuit și care în momentul de față au niște pensii absolut dramatice aș spune, ca nivel.

Gândiți-vă că avem 2,7 milioane de pensionari care în momentul de față au pensia medie de 1.500 de lei, ceea ce, pe fond, înseamnă sărăcie după o viață de muncă și este pur și simplu dureroasă când te gândești că sunt atâția beneficiari care chiar așteaptă orice majorare și mai ales încă două criterii în întregul proces de recalculare - echitate și contributivitate", a declarat Raluca Turcan.

Potrivit ministrului, odată cu reformarea sistemului public de pensii, se dorește ca și pensiile speciale să fie aduse cât mai aproape de contributivitate.

Au fost sporuri inventate doar pentru a masca necesitatea majorării unor salarii, a subliniat ministrul Muncii referitor la intenția de reașezare a acestui tip de venituri.

"Dacă sunt condiții de muncă extrem de dificile, atunci nivelul sporurilor să nu depășească, noi ne-am gândit la maximum 20% din salariul de bază", a arătat Raluca Turcan.

Sursa: Știrile TVR



12