Miniştrii actualului cabinet Boc au dovedit că nu sunt departe de predecesorii lor în ceea ce priveşte declaraţiile date pulicităţii, fie că este vorba despre cifre mult prea optimiste raportat la realitate, sau de afirmaţii capabile să panicheze un întreg popor, speriat oricum de măsurile luate până acum de guvernanţi. Afirmaţiile făcute de ministrul Muncii, Ioan Botiş, care a declarat că sistemul de pensii din România este unul de tip piramidal, au provocat numeroase reacţii, cele mai multe fiind, după cum era de aşteptat, critice. „Să vă spun sincer, e o declaraţie pe care nu ar fi făcut-o nici ultimul funcţionar din Ministerul Muncii ! Este foarte - foarte neplăcut să avem de-a face cu astfel de declaraţii negândite şi prost exprimate !”, a declarat economistul Mircea Coşea. În rândul PDL, părerile privind declaraţiile demnitarului sunt împărţite. Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat că, probabil, ministrul Muncii a vrut să dea un exemplu atunci când a vorbit despre riscul de a nu putea fi plătite pensiile, însă acestea sunt stabilite prin Constituţie, astfel că a fost „o proastă inspiraţie în declaraţii”. „Cred că a vrut să spună că, dacă nu reuşim să mărim baza de contribuţie la nivel de pensii, poţi să ajungi la un risc major să nu plăteşti pensiile. Dar pensiile sunt stabilite prin Constituţie, nu va rămâne nimeni fără pensie. A vrut să dea un exemplu, cred eu. Şi e o proastă inspiraţie în declaraţii”, a declarat Mircea Toader. Nu de aceeaşi părere este vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean, care a afirmat că Ioan Botiş ştie ce spune: „De aceea este acolo şi eu îl susţin în tot ceea ce face. El a avut o intervenţie şi a explicat ce a vrut să spună prin sistem piramidal şi cred că a explicat foarte bine, pe înţelesul tuturor”. Ministrul Muncii a declarat joi, că România are de 10 - 15 ani o rată de ocupare de 58%, iar dacă aceasta nu va ajunge la 64 - 65%, vor fi probleme mari, pentru că statul se află în imposibilitatea de a plăti pensii. El spune că sistemul de pensii din România este unul de tip piramidal, atât timp cât sunt zece milioane de persoane active, dintre care doar 5,6 milioane contribuie la fondul de pensii de stat.