Ministrul Păcuraru sare la gîtul sindicaliştilor români

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Nemulţumit de greve şi proteste

Ministrul Păcuraru sare la gîtul sindicaliştilor români

Social 16 Mai 2008 / 00:00 660 accesări

Protestele pe bandă rulantă din 2008 au scos la iveală marile probleme sociale care macină România, dar mai ales incapacitatea autorităţilor de a gestiona economia ţării. Chiar dacă soluţia autorităţilor a fost, aproape întotdeauna, înlocuirea dialogului social cu promisiuni deşarte sau acuzaţii la adresa sindicaliştilor, apropierea alegerilor determină guvernanţii să se întoarcă la popor. Printre cei mai mari susţinători ai ideii de dialog social este ministrul Muncii, Paul Păcuraru, care, la finalul protestului Sindicatului Solidaritatea de la ArcelorMittal Galaţi a declarat că astfel de manifestări, în care se folosesc injurii şi care nu au nimic cu decenţa discuţiilor, sînt în măsură să compromită mişcarea sindicală. Păcuraru a apreciat că acţiunea de pichetare a fost o comandă politică, întrucît nu putea viza ministerul, care nu a fost parte a conflictului. „Cred că aceste manifestări sînt în măsură să compromită mişcarea sindicală, pentru că formulele de injurii folosite nu au nimic cu decenţa dialogului social. Acest tip de manifestare este tipic pentru liderul sindical de la Galaţi (Gheorghe Tiber - n.r.), aceleaşi injurii fiind adresate şi pe plan local, spre exemplu la Palatul de Justiţie din Galaţi, atunci cînd Curtea de Apel Galaţi a declarat greva ilegală”, a declarat ministrul Muncii. Demnitarul a precizat că sindicaliştii de la Solidaritatea nu au solicitat niciodată o întîlnire cu el sau cu reprezentanţii ministerului şi a catalogat acest sindicat ca fiind “cel mai agresiv”, întrucît încearcă să se impună prin “forţă, ameninţări şi dosare penale”. La rîndul său, secretarul de stat în Ministerul Muncii, Denisa Pătraşcu, a adăugat că sindicatele, împreună cu administraţia, au convenit la sfîrşitul anului 2007 să negocieze drepturi de natură salarială, dar au avut opinii divergente legate de natura juridică a negocierilor. “Fără a ţine cont de implicaţiile juridice ale acestui act administrativ, Sindicatul Solidaritatea al Siderurgiştilor a declanşat greva generală, pe care ulterior instanţa judecătorească a declarat-o ilegală. Punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister a fost confirmat şi de instanţa judecătorească, care a declarat greva ilegală”, a susţinut Denisa Pătraşcu.



12