Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întîlnit, ieri, cu experţii Comisiei Europene (CE), în cadrul ultimei misiuni de monitorizare efectuate de aceştia în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), înainte de următorul raport de ţară. Discuţiile s-au axat pe evoluţiile înregistrate de la ultimul raport din luna februarie, respectiv stadiul adoptării noilor Coduri, impactul acestora asupra evoluţiei sistemului judiciar. De asemenea, s-a discutat despre problematica finanţării Justiţiei. Ministrul Predoiu a prezentat delegaţiei CE ultimele modificări legislative privind modificarea legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, organizarea inspecţiei judiciare, modalităţile de admitere în magistratură, noua organizare a ministerului. Totodată, au fost trecute în revistă şi progresele recente în materie de luptă împotriva corupţiei. Cătălin Predoiu susţine că “reprezentanţii CE au apreciat eforturile autorităţilor române pentru îndeplinirea măsurilor prevăzute în cadrul celor patru condiţionalităţi ale MCV şi au menţionat că aceste demersuri vor fi reflectate în Raportul de ţară”. Aceasta este ultima misiune de evaluare a experţilor de la CE în vederea pregătirii viitorului raport de ţară. Cele două misiuni anterioare au avut loc în luna mai 2009 şi au vizat, în principal, lupta anticorupţie la nivel înalt şi la nivel local, cuprinzînd întîlniri cu instituţiile cu atribuţii în domeniile respective. În urmă cu două zile, Predoiu a afirmat că va fi amînat raportul CE, însă întîrzierea nu are legătură cu România, ci cu Bulgaria, apreciind totodată că Bucureştiul trebuie să profite de timpul rămas pentru a apăsa pedala reformei. Astăzi este ultima zi în care delegaţia europeană se mai află în România. Experţii europeni au avut programate, timp de două zile, întîlniri separate cu procurorul general al României, Codruţa Kovesi, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, conducerile Consiliului Superior al Magistraturii, Agenţiei Naţionale de Integritate, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Justiţiei, Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, precum şi cu ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul.