Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a prezentat, ieri, măsurile de reorganizare a spitalelor pe care le propune ministerul, el declarându-se rezervat că ar mai putea să se revină în cazul unora dintre comasările preconizate. “În urma propunerilor pe care le-am primit şi le vom mai primi, probabil, vom reanaliza situaţia fiecărui spital şi fiecărui judeţ, dar rămân ferm hotărât că această reorganizare este necesară”, a spus ministrul UDMR, la finalul discuţiilor care au avut loc în sala de şedinţe a grupului PDL de la Senat. Cseke a arătat că măsura reorganizării este necesară. “Ceea ce pe mine mă surprinde în această dezbatere din ultimele două-trei săptămâni este că ne-am trezit în România că toate spitalele funcţionează extraordinar de bine. Toate reacţiile sunt în acest sens, spitalul nostru este cel mai bun, este dotat, bugetul local contribuie cu o sumă extraordinar de mare, avem medici, avem dotare la nivel occidental şi toţi pacienţii sunt mulţumiţi”, a spus el. Demnitarul a reamintit că, în urmă cu două-trei luni, “dezbaterile erau în alt sens şi la multe dintre spitalele despre care unii afirmă că funcţionează foarte bine”. “Sunt multe spitale care nu funcţionează bine şi pacientul nu este tratat necorespunzător”, a menţionat ministrul.