Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, crează confuzie în rîndul celor care vor susţine, în luna noiembrie, Examenul naţional de rezidenţiat. Mai exact, el a anunţat că examenul „a fost devansat şi va avea loc o săptămînă mai tîrziu”, deşi verbul „a devansa” înseamnă a grăbi o acţiune sau un eveniment. Un comunicat dat publicităţii ieri de Ministerul Sănătăţii Publice (MSP) arată că reprezentanţii instituţiei şi cei ai absolvenţilor de medicină „au convenit devansarea datei concursului de Rezidenţiat din anul 2008 şi, astfel, concursul se va desfăşura pe 16 noiembrie, cu şapte zile mai tîrziu decît data stabilită iniţial”. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, definiţia verbului „a devansa” este: 1. a întrece pe cineva, a o lua cuiva înainte; 2. a depăşi; a săvîrşi sau a face să se petreacă ceva mai devreme decît era normal sau prevăzut; a grăbi (o acţiune, un fapt).
În altă ordine de idei, ministrul Sănătăţii continuă astăzi discuţiile cu reprezentanţii medicilor rezidenţi, absolvenţilor de medicină şi studenţilor medicinişti pe marginea revendicărilor formulate de aceştia, după ce s-au înregistrat mai multe proteste privind situaţia numărului de locuri la rezidenţiat. La întîlnirea precedentă, reprezentanţii ministerului şi reprezentanţii absolvenţilor de medicină au convenit că, în 2008, data concursului de rezidenţiat va fi 16 noiembrie, cu şapte zile mai tîrziu decît data stabilită iniţial de MSP. Precizăm că s-a stabilit, de asemenea, înfiinţarea unei comisii comune de negociere pentru rezolvarea, în viitor, a revendicărilor, reprezentanţii tinerilor medici urmînd să vină cu propuneri concrete privind programa şi organizarea viitoarelor concursuri de rezidenţiat. Mai mult, s-a convenit ca, împreună, reprezentanţii MSP şi ai tinerilor medici să găsească soluţii pentru asigurarea de condiţii corespunzătoare de muncă şi redarea prestigiului profesiei de medic. Nicolăescu anunţa, săptămîna trecută, că au fost suplimentate locurile de la rezidenţiatul din noiembrie, cu 100, în urma unei analize făcute la nivelul universităţilor, care au acceptat această majorare. Iniţial, erau disponibile pentru rezidenţiatul din noiembrie 1.312 de locuri şi 721 de posturi. Totodată, ministrul s-a declarat nemulţumit de reacţiile studenţilor la medicină, care au reclamat numărul mic de locuri şi posturi disponibile. „La rezidenţiatul din vară au fost deja ocupate 550 de locuri, în plus există 1.800 de locuri pentru medicii care au intrat în rezidenţiat pentru medicina de familie”, a declarat Nicolăescu.