Ministrul Sănătăţii vrea falimentul spitalelor şi prosperitatea medicinei de familie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Reformă cu promisiuni

Ministrul Sănătăţii vrea falimentul spitalelor şi prosperitatea medicinei de familie

Eveniment 20 Mai 2006 / 00:00 1364 accesări

Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, pune beţe în roate activităţii spitalelor din judeţul Constanţa, în favoarea medicilor de familie. Chiar şi pe cei care practică medicina primară îi îmbată cu apă rece, promiţîndu-le calculatoare şi imprimante, dar cînd vine vorba de salarii, ocoleşte subiectul. De asemenea, ministrul a hotărît că medicina trebuie practicată cu orice preţ, chiar şi cu forţa şi a decis ca cei care refuză să efectueze stagiatura în spitalele Hîrşova şi Băneasa să plătească mai mult de 100 de milioane de lei vechi, sumă care reprezintă valoarea veniturilor obţinute în timpul rezidenţiatului.

La fel ca şi în celelate vizite din regiunile ţării, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a făcut, la Constanţa, o serie de afirmaţii şi de promisiuni medicilor de familie, dar şi celorlalţi participanţi la discuţii. Cel care conduce cel mai bolnav sistem din România a declarat că va acorda o importanţă majoră medicinei primare, care a fost mult timp vitregită. "Vreau ca medicii de familie să fie cei mai importanţi din sistem", a declarat Eugen Nicolăescu. Ministrul a explicat şi cum va face acest lucru: dacă pînă acum, medicii de familie primeau doar 30% din PIB, el le va oferi 70%, adică suma pe care o primeau pînă acum spitalele. Nicolăescu a luat decizia să investească mai mult în cabinetele medicilor de familie decît în spitale. "Unele spitale cheltuiesc prea mulţi bani inutil", a declarat Nicolăescu la întîlnirea cu medicii de familie din judeţul Constanţa. Situaţia din sistemul sanitar nu este deloc roz, însă ministrul portocaliu are dificultăţi în înţelegerea problemelor cu care se confruntă cei care trag greul în sistemul sanitar. "Eu vă deschid o fereastră, vă aduc o rază de lumină. Vă ajut să deveniţi cei mai importanţi din sistem şi vă spun că veţi dispune de mai multe fonduri. Anul acesta medicina primară a primit 4,8% din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Anul viitor vă promit că vom avea 10%, iar în 2008 ne vom baza pe 15%. Acest lucru va fi posibil deoarece Sănătatea va primi peste doi ani 6,8% din produsul intern brut (PIB)", a declarat Eugen Nicolăescu.

Spitalele şi sabia lui Damocles

Dacă medicilor de familie le-a promis calculatoare, cei care lucrează în spitele sînt mult mai năpăstuiţi. Ministrul a decis să desfiinţeze unele secţii pe motiv că activitatea lor nu este justificată. Arătînd că îşi urmează şeful, dar şi colegul de partid, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), dr. Marius Enescu, a afirmat, ieri, într-o conferinţă de presă, că 50 de paturi din cadrul Centrului de Sănătate de la Băneasa vor fi transferaţi Spitalului de Boli Cronice care urmează să fie înfiinţat. Aşa cum ne-a obişnuit, ministrul se încurcă în declaraţii contradictorii. Dacă la întîlnirea cu medicii de familie, le-a promis acestora că vor deveni cei mai importanţi din sistem, la întrevederea cu directorii de spitale, ministrul portocaliu le-a spus acestora că va înfiinţa un spital de boli cronice la Constanţa şi va renova o parte din spitalele din judeţul nostru. Ministrul Sănătăţii, dar şi directorul DSP au afirmat că vor înfiinţa la Ovidiu şi la Năvodari, unităţi medicale de gradul al IV-lea, ceea ce înseamnă că pacienţii vor beneficia de internare pe o scurtă durată. Acestă soluţie a fost luată pentru că ministrul a decis că Spitalulul Judeţean Constanţa este "un mamut " în care s-a investit prea mult (?!) Din deciziile pe care Eugen Nicolăescu le-a luat în legătură cu înfiinţarea sau renovarea unor noi spitale, putem concluziona că a uitat profesia sa de bază, cea de contabil şi, în loc să facă economie, este pregătit să aducă unităţile medicale la faliment. Ne întrebăm de ce ministrul nu a dispus reluarea lucrărilor de renovare în cea mai mare unitate spitalicească din judeţ, în care mai trebuie refăcută doar instalaţia electrică şi a hotărît ca alte spitale, în care nu există medici specialişti, să fie reconstruite? Aşa cum ne-am obişnuit, Nicolăescu a dovedit că nu are habar de importanţa Spitalului Judeţean Constanţa care pe timpul verii se transformă într-o unitate medicală care deserveşte atît locuitorii judeţului, dar şi pe cei care vin pe litoral, iar începînd din acestă vară, aici vor fi trataţi şi soldaţii americani.

Directorii de spitale convertiţi în... economişti veritabili

O altă decizie pe care conducerea DSP Constanţa a luat-o la îndemnul Ministrului Sănătăţii este aceea de a obliga medicii care nu vor să efectueze stagiul de specialitate la spitalele Hîrşova şi Băneasa să plătească contravaloarea cheltuielilor de studiu. "Aceste spitale au fost depopulate de medicii specialişti. Am găsit soluţia cum să îi determinăm pe aceştia să rămînă în acele unităţi medicale. Medicii rezidenţi care refuză să facă stagiul timp de cinci ani în unitatea medicală în care au fost repartizaţi în urma unui concurs trebuia să plătească valoarea veniturilor obţinute în timpul rezidenţiatului, sumă care ajungea la 100 de milioane de lei vechi. Am decis să mărim această sumă şi aşa o sa-i obligăm să rămînă acolo", a declarat directorul DSP, dr. Marius Enescu.

Mai mult, ministrul Nicolăescu a decis ca, din 28 mai, directorii spitalelor să fie demişi, urmînd ca în maxim şase luni, toţi cei care vor să ajungă în aceste funcţii, să devină peste noapte...specialişti în management!. A devenit obişnuinţă ca responsabilii din sănătate să spună una şi să facă alta, fapt demonstrat şi de declaraţiile conducerii DSP Constanţa. Se pare că Marius Enescu nu prea ţine legătura cu şeful său pe linie de partid şi minister, Eugen Nicolăescu, de vreme ce susţine că această schimbare este puţin probabilă la Constanţa. De altfel, directorul DSP nu a făcut, deocamdată, nicio propunere de schimbare din funcţie, cu toate că termenul limită stabilit de Nicolăescu se apropie de final, iar numărul mare de unităţi spitaliceşti din judeţ face imposibilă o evaluare corectă într-un timp atît de scurt.



12