Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a promis că se va implica în modificarea Ordinului 975/2012 privind implemetarea managementului calității serviciilor medicale în cadrul unităților sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților administrației publice locale. Declarația a fost făcută vineri seara la Neptun, la cea de-a IIa ediție a Congresului Internațional al Evluatorilor de servicii medicale. Ediția din acest an a avut ca tema Managementul calității serviciilor medicale/acreditarea serviciilor medicale din ambulatoriu iar toți cei prezenți, manageri de spitale, medici, profesori universitari, evaluatori de servicii medicale, asistenți medicali dar și alte categorii socioprofesionle, pe lîngă lucrile prezentate, au avut ocazia să discute cu ministrul Sănătății despre problemele cu care se confruntă în desfășurarea actului medical. Mai exact, s-a discutat despre necesitatea calității serviciilor medicale dar și despre salarizarea din sistemul sanitar, se arată într-un comunicat al asociației.