Momente mai puţin plăcute pentru ministrul Culturii, Puiu Haşotti, care, sâmbătă, a acuzat „înţepături” în zona inimii. Sâmbătă dimineaţă, înaintea şedinţei de Guvern, Haşotti a ieşit din sala de şedinţă, împreună cu ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi. Cei doi miniştri s-au întâlnit pe hol cu premierul Victor Ponta. „Vedeţi că întârzii puţin, mă duc cu ministrul Cepoi să îmi facă un control, mă înţeapă inima”, i-a spus Haşotti premierului, care a intrat în sala de şedinţe. Puiu Haşotti îşi ţinea o mână în dreptul inimii. În scurt timp, la Palatul Victoria au sosit două echipaje SMURD, care i-au făcut câteva investigaţii ministrului Culturii. Imediat, Haşotti a fost transportat la Spitalul Floreasca, unde i s-au făcut investigaţiile necesare, stabilindu-se că ministrul Culturii a avut o criză hipertensivă. Deşi ar fi trebuit să stea internat la Floreasca 48 de ore, Puiu Haşotti a fost externat duminică dimineaţa, după numai 24 de ore de la internare. Haşotti a declarat că, în urma investigaţiilor medicale, nu au fost depistate afecţiuni care să necesite rămânerea în spital. „Totul este în regulă şi nu este grav. A fost ceva minor”, a spus Haşotti.