Mini-vacanţă forţată pentru copiii de grădiniţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tortoman

Mini-vacanţă forţată pentru copiii de grădiniţă

Administrație 05 Decembrie 2012 / 00:00 512 accesări

PAGUBE ŞI SPERIETURI În urmă cu câţiva ani, Dunărea şi-a vărsat apele peste locuitorii comunelor Ciobanu şi Gârliciu. Supărată pe bună dreptate pentru ceea ce i-au făcut comuniştii, atunci când i-au luat din terenul pe care îl avea moştenire, Dunărea a rupt digul ANIF fără prea mari eforturi. La câţiva ani distanţă, vântul s-a aruncat peste numeroşi locuitori din judeţul Constanţa, cărora le-a distrus gospodăriile. În comuna Tortoman, sătenii spun că nu au avut parte niciodată de o furtună atât de puternică precum cea de duminică noapte. „S-a despicat cerul în două. Sperietura a fost mare în momentul în care acoperişul casei a fost spulberat de vântul foarte puternic. Bubuiturile ne-au trezit din somn. Am crezut fie că a venit sfârşitul lumii, fie că a început vreun război. A fost foarte greu să vedem ce s-a întâmplat, pentru că nu am avut curent. Niciun membru al familiei nu a mai dormit până când nu s-a luminat afară şi am putut vedea dezastrul lăsat în urmă de furtună. O parte din acoperişul casei a fost găsit la câteva sute de metri distanţă, în curtea unui vecin”, a declarat o localnică din Tortoman. 20 de gospodării au rămas fie fără acoperişuri ale caselor, fie fără dependinţe - spulberate de vânt. „Pe lângă daunele produse în gospodăriile oamenilor, furtuna din noaptea de 2 spre 3 decembrie a lăsat întreaga comună în beznă. Până acum au fost remediate o parte din probleme, însă locuitorii satului Dropia nu au nici acum curent electric”, a declarat primarul comunei Tortoman, Lucian Chitic.

CURSURI SUSPENDATE Furtuna nu a iertat nici grădiniţa din comună, acoperişul fiind 70% distrus. În aceste condiţii, s-a dispus sistarea cursurilor la grădiniţă pentru a nu pune în pericol copiii. „Refacerea acoperişului grădiniţei este prima prioritate. Am făcut o primă evaluare a pagubelor, şi ar fi nevoie de aproximativ 60.000 de lei pentru reparaţii. Nu avem aceşti bani, motiv pentru care am solicitat ajutor la Consiliul Judeţean Constanţa”, a spus primarul. Repararea acoperişului Primăriei a fost amânată pentru primăvara lui 2013, când primarul speră să aibă fondurile necesare în buget.



12