Elevii intră, vineri, într-o minivacanţă, ei urmînd să reia cursurile, luni, ziua de 1 Mai fiind declarată liberă prin lege. Potrivit Legii 202/21 octombrie 2008 pentru modificarea unui articol din Codul Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează şi în care este liber în şcoli sînt 1 şi 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti (în Bucureşti şi alte cîteva judeţe, chiar şi a treia zi de Paşti, astfel cum a fost negociată de sindicate), 1 Mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului (15 august), 1 Decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun (în Bucureşti şi alte cîteva judeţe, chiar şi a treia zi de Paşti, astfel cum a fost negociată de sindicate). Anul acesta, cea de-a doua zi de Rusalii va fi în 8 iunie, motiv pentru care, elevii vor fi liberi şi atunci. Totodată, potrivit unei note a Ministerului Educaţiei, trimisă în 9 aprilie 2009, inspectoratelor şcolare jdueţene şi al municipiului Bucureşti, sînt două zile libere pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decît cele creştine, pentru persoanele aparţinînd acestora. Nota este semnată de secretarul de stat în MECI, Adriana Doina Pană. Elevii s-au întors la cursuri din vacanţa de primăvară prilejuită de sărbătorile pascale în 20 aprilie. Cursurile semestrului al II-lea se vor termina vineri, 12 iunie, vacanţa de vară fiind cuprinsă între 13 iunie şi 13 septembrie 2009.