Minor drogat, oprit cu focuri de armă de polițiști

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Minor drogat, oprit cu focuri de armă de polițiști

18 Martie 2016 / 09:05 956 accesări

Poliţiştii de la Brigada rutieră a Capitalei au urmărit aproape o jumătate de oră o maşină şi au tras 17 focuri de armă pentru a opri un şofer, în vârstă de 16 ani,care consumase droguri, un poliţist fiind rănit uşor, în timp ce adolescentul a fost reţinut şi dus la parchet cu propunere de arestare.

În jurul orei 1 dimineaţa, poliţiştii de la Brigada rutieră a Capitalei au urmărit o maşină timp de 27 de minute pentru a o face să oprească. Echipa de poliţişti a somat, pe Strada Moşilor, o maşină cu numere străine să oprească. Şoferul a venit până în dreptul poliţiştilor, a întors şi a fugit. Acesta a fost urmărit prin tot oraşul, pe Calea Văcărescu, Pantelimon, Şoseaua Petricani, unde un poliţiştii au tras 17 focuri de armă, din care 11 din maşină. Un poliţist a fost acroşat şi rănit de şoferul fugar.

În cele din urmă, pe Şoseaua Colentina, unde s-a format un blocaj din mai multe maşini de poliţie, şoferul a oprit, a coborât din maşină şi s-a pus cu faţă pe jos pe şosea. Şoferul, minor 16 ani, a ieşit pozitiv la testul antidrog În maşină era şi fratele acestuia, în vârstă de 27 de ani. Şoferul se află la Parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 2, cu propunere de arestare preventivă pentru conducere fără permis. Poliţistul rănit are fracutură de calcaneu şi contuzie forţe gamba stânga.



12