Minor trimis după gratii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Minor trimis după gratii

Eveniment 18 Iunie 2014 / 00:00 648 accesări

I-a terorizat ani la rând pe polițiști, însă acum i s-a înfundat. Este vorba despre un adolescent din Constanța, care are la activ mai multe dosare penale decât ani împliniți. După ce a făcut 16 ani, instanța a decis că are discernământ și că trebuie internat într-un centru de reeducare. Remus Dinu este un vechi client al oamenilor legii. A comis zeci de spargeri și tâlhării încă de la vârsta de 10-11 ani, profitând de legea permisivă și fără să țină cont că ar putea ajunge în spatele gratiilor. Magistrații Judecătoriei Constanța au decis internarea adolescentului în Penitenciarul de Minori și Tineri Tichilești, iar luni, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au dat de urma lui. Acesta a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru două tâlhării. Prima a fost comisă la sfârșitul lunii decembrie, iar cea de-a doua în luna ianuarie. Atunci, Dinu a intrat în farmacia „Catena”, situată pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa. Având nevoie de bani, a ignorat total clienţii care aşteptau la coadă, angajaţii, dar şi camerele de supraveghere şi i-a smuls poşeta unei octogenare. Bătrâna jefuită avea în geantă un telefon mobil, suma de 300 de lei şi mai multe documente. Poliţiştii au vizionat imaginile şi au constatat că autorul este Remus Dinu, un vechi “client” de-al lor. După o săptămână, Dinu a fost găsit de oamenii legii.



12