Minori care se prostituează

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Minori care se prostituează

Monden 12 Martie 2010 / 00:00 517 accesări

Între 3.000 şi 8.000 de copii şi adolescenţi se prostituează în Franţa, potrivit estimărilor citate într-o anchetă a canalului de televiziune France 2. În timp ce UNICEF avansează mai degrabă cifra de 8.000 de minori care se prostituează, alţi observatori, precum Laurence Alibert, preşedinta Asociaţiei împotriva prostituţiei copiilor, estimează la 12.000-15.000 numărul copiilor victime ale acestui fenomen. Printre locurile filmate cu camera ascunsă se află şi Gara de Nord din Paris, locul de predilecţie al minorilor originari din România. Jurnaliştii infiltraţi discută liber cu unii clienţi, pe care riscul de a primi şapte ani de închisoare şi 100.000 de euro amendă nu pare să-i sperie.

Minorii sunt dependenţi de puternice reţele de proxenetism, a căror sosire a fost favorizată de căderea Zidului Berlinului, în 1989. Reţele româneşti, ruseşti şi ucrainene acţionează acum cot la cot cu reţelele albaneze şi africane. Mai recent, filierele chineze organizează exploatarea sexuală a minorilor în saloanele de masaj situate în arondismentul al XIII-lea din Paris. Potrivit cifrelor avansate de France 2, 300.000 de femei venite din Europa de Est se prostituează în Occident, dintre care 30.000 în Franţa. În 2002, se estima că 4.000 de femei originare din România, Albania, Sierra Leone şi Africa se prostituau la Paris.

Taguri articol


12