După ce mai mulți constănțeni au reclamat că, în perioada 6 iunie - 13 iulie, le-au fost sparte mașinile, polițiștii Secției 3 au pornit o amplă anchetă și au reușit să dea de urma autorilor. Este vorba despre cinci minori din Constanța, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani, care au fost reținuți, la sfârșitul săptămânii trecute, după efectuarea mai multor descinderi imobiliare. Oamenii legii au percheziționat locuințele suspecților, de unde au ridicat o poşetă, o geantă de voiaj, patru telefoane mobile, o tabletă, haine, dar şi aparatură electronică. În urma verificărilor, s-a constatat că toate bunurile fuseseră șterpelite de cei cinci suspecți din autoturismele celor patru constănțeni care au depus plângerile. Polițiștii au suspiciuni că numărul loviturilor date de minori ar putea fi mai mare. Patru dintre adolescenți sunt cercetați în libertate, în vreme ce unul a fost arestat preventiv.