Au tâlhărit un bărbat și au jefuit o locuință, iar polițiștii au dat de urma lor. Este vorba despre doi adolescenți de 16 ani, din localitatea constănțeană Lumina, care au fost reținuți pe bază de ordonanță. Cei doi sunt acuzați că pe 8 noiembrie au tâlhărit un bărbat, ziua în amiaza mare, în municipiul Constanța. Indivizii au lovit victima, i-au furat telefonul mobil și suma de 60 de lei, după care s-au făcut nevăzuți. După numai două zile, cei doi au atacat iar. Au intrat într-o locuință de pe strada Barbu Delavrancea, din care au furat trei laptopuri, 760 de euro şi 800 de lei. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cei doi sunt autorii faptelor. Miercuri, anchetatorii au descins la locuințele lor și i-au escortat la audieri. Ei au fost reținuți pe bază de ordonanță și prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii au recuperat o parte din prejudiciul de 10.600 de lei.