Minorii pot lucra ca zilieri numai cu acordul părinţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Minorii pot lucra ca zilieri numai cu acordul părinţilor

Social 12 Noiembrie 2013 / 00:00 434 accesări

Minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani ar putea presta activităţi necalificate cu caracter ocazional numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, au decis, ieri, senatorii. Parlamentarii au adoptat, cu amendamentele propuse de Comisia pentru muncă, un proiect de lege propus de Guvern pentru modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Prin acest proiect de act normativ se propune, de asemenea, ca „beneficiari de lucrări“ să poată fi şi persoanele fizice autorizate. Potrivit proiectului, pot angaja zilieri şi întreprinzătorii persoane fizice titulare ale întreprinderilor individuale sau familiale, instituţiile publice neavând calitatea de beneficiari în sensul acestei legi. În textul legii se mai prevede că pot desfăşura activităţi necalificate cu caracter ocazional şi cetăţenii altor state sau apatrizii care au domiciliul sau, după caz, reşedinţa în România, în condiţiile legislaţiei române. Senatul a dezbătut această propunere legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.



12