Miracol medical

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miracol medical

Externe 08 Octombrie 2015 / 14:09 1036 accesări

Un copil australian de 16 luni a suferit o ”decapitare internă” în urma unui accident de mașină și a fost operat cu succes de medicii din oraşul Brisbane.Cazul lui Jaxon Taylor reprezintă un miracol. Medicii chirurgi de la Spitalul Municipal din Brisbane au reuşit să salveze viaţa micuţului pacient, care a avut două dintre vertebrele sale cervicale sfărâmate, iar craniul lui s-a desprins de coloana vertebrală. Din fericire, niciunul dintre nervii cu rol vital ai copilului nu a fost secţionat. ”Mulţi dintre copiii care suferă astfel de accidente nu supravieţuiesc şi, chiar dacă uneori se întâmplă acest lucru, pacienţii nu mai pot să respire şi nici să se mişte”, a explicat medicul Geoff Askin, coordonatorul echipei de specialişti care a realizat această intervenţie chirurgicală.

Printr-un dispozitiv special pe care micuțul trebuie să îl poarte cel puțin opt săptămâni, capul său a fost plasat în poziția corectă și el a putut merge din nou la doar câteva ore după operația care a durat șase ore.

Citește și:

Copiii, bătrânii și gravidele nu mai au întâietate la vaccinare!

Ce boli contagioase au găsit medicii la copiii din școlile constănțene!

Carduri de sănătate pentru minori?

Bacteriile intestinale la nou-născuți, armă împotriva astmului?!

De anul viitor vor fi emise carduri de sănătate și pentru copii

Părinții, obligați să-și vaccineze copiii din colectivitate?



12