O să zîmbiţi, dar există şi aşa ceva! Pentru un personaj autohton simbolic, pe care îl putem porecli Nea Castană de la Poplaca, să zicem, care are o pensie agricolă de vreo 80 de lei noi şi care ar muri de foame fără găinile din curte, România capitalistă seamănă cu o utopie negativă, cu toate că n-ar avea posibilităţile culturale să articuleze un asemenea enunţ. Pentru el, „mirajul românesc” este doar o glumă proastă… În pofida acestui fapt, pe lumea asta ciudată trăiesc cel puţin cîteva milioane de oameni, poate chiar şi mai mulţi, care au auzit cîte ceva despre ţara noastră şi îşi doresc să se poată stabili aici, ca să ia viaţa de la capăt. M-am gândit la acest fenomen, foarte puţin reflectat în presă, pe măsură ce am remarcat, de o bună bucată de vreme, abundenţa veştilor despre românii plecaţi de acasă, fie în Europa occidentală, fie chiar peste ocean, în căutarea unui trai mai bun. În afara acestui exod masiv, mai există şi fenomenul invers. La porţile României bat astăzi din ce în ce mai mulţi imigranţi, însă nu e vorba numai de asiatici, negri sau musulmani săraci, ci şi de fraţii noştri de peste Prut! Săptămîna trecută, ştirea că un procent de peste 4% din cadrele medicale româneşti, indiferent de gradul de calificare, au emigrat în ţări mai civilizate şi mai prospere, s-a strecurat aproape neobservată, din cauza interminabilelor scandaluri politice. Nu aveam habar, vă spun sincer - deşi mă consider o persoană ce este la curent, prin însăşi natura meseriei de gazetar, cu actualitatea internă - că ministrul Sănătăţii a luat nişte măsuri inexplicabile anul trecut, ce au avut drept urmare o scădere bugetară cu 18% a fondului de salarii pentru medicii rezidenţi. Consecinţele s-au văzut în numai cîteva luni… Aproape două mii de absolvenţi ai diferitelor facultăţi de Medicină, cu sau fără rezidenţiat, s-au evaporat de pe piaţa muncii din România! Pentru toţi aceştia, ţările europene din aşa numitul „spaţiu Schengen” au fost o ispită mult prea mare. În urma lor au rămas tot atîtea posturi vacante, pe care au început să le ocupe, încet, încet, oameni calificaţi veniţi din Basarabia vecină. Avînd în vedere sărăcia care domneşte între Prut şi Nistru, pentru aceşti imigranţi România este chiar mai mult decât un „miraj”, este, pur şi simplu, singura soluţie de supravieţuire, unica salvare… Bucuria unui emigrant român, asistent medical, de pildă, plecat în Germania sau Franţa, care îşi găseşte o slujbă bună, este infinit mai mică decît fericirea unui tînăr medic basarabean ce urcă de la un venit de 50 de dolari pe lună(!!), pînă la 300 de euro. Vedeţi ce relative sînt toate lucrurile pe lumea asta? Din acest punct de vedere, cele cîteva mii de pakistanezi săraci lipiţi pămîntului, care aşteaptă O.K. - ul autorităţilor noastre pentru a veni să muncească aici, privesc spre România ca spre un adevărat „Pămînt al Făgăduinţei”. Aşadar, bunăstarea socială, prosperitatea sau măcar decenţa unui trai civilizat nu pot fi percepute corect şi înţelese bine dacă sînt scoase din contextul geo - politic, ori de pe o hartă economică a lumii. Dar cum să-i explici toate astea lui Nea Castană de la Poplaca? Cum s-ar putea el simţi măcar mulţumit, darmite „fericit”, că are cinci găini care-i fac zece ouă, două raţe, un curcan şi o oaie, în condiţiile în care, dacă i-ar lipsi tarlaua cu porumb pentru mămăligă şi hrana păsărilor, nu i-ar ajunge pensia nici măcar pentru pîine şi curent electric?! Pentru acest român care nu are televizor, medic de familie şi telefon, bucuria începe cu un porc în ogradă, fericirea înseamnă o vacă de lapte, iar bogăţia rămîne o enigmă tristă de care se teme…Pentru el Pakistanul nu există, România are dimensiunile curţii, Universul se termină la marginea satului, acolo unde începe pîrloaga, iar poştaşul este singurul „miraj” extraterestru fiindcă îi aduce pensia. Ei bine, mai sînt oameni pe lumea asta ciudată care l-ar putea invidia pe Nea Castană de la Poplaca…Aşa să ne-ajute Dumnezeu!