Mircea Baniciu, unul dintre artiştii care nu şi-au ascuns indignarea faţă de afirmaţia stupidă a actualului preşedinte al României, conform căreia 99% dintre români preferă manelele, va reveni, la finele acestei săptămâni, pe litoral. După ce a cântat, luna trecută, alături de fanii săi în Vama Veche, cunoscutul folkist va concerta în această seară, de la ora 21.00, la Restaurantul Harlequin din Mamaia.
Artistul s-a remarcat la începutul anilor ’70, când a devenit solistul vocal al legendarei trupe Phoenix. În acea perioadă au fost lansate albumele „Cei ce ne-au dat nume”, „Meşterul Manole”, „Mugur de fluier” şi „Cantafabule”. După despărţirea de Phoenix, a început o carieră solo, lansând, în perioada anilor ‘80 - ‘90: „Tristeţi provinciale”, „Ploaia”, „Secunda 1” şi „Secunda 2”. În 1992, a fondat trupa Pasărea Colibri, alături de Mircea Vintilă, regretatul Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici, cu care a cântat 10 ani şi a scos albumele: „În căutarea cuibului pierdut”, „Ciripituri”, „Cântece de bivuac”, „Încă 2000 de ani” şi „10 ani”. A revenit în Phoenix în 2002, iar după Stufstock 2007, a părăsit din nou formula pentru o carieră solo.