Mircea Băsescu află pe 29 martie dacă va fi eliberat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Băsescu află pe 29 martie dacă va fi eliberat

Justiție 22 Martie 2017 / 12:43 691 accesări

Tribunalul Constanţa a amânat pentru data de 29 martie decizia în privinţa eliberării lui Mircea Băsescu. Judecătorii Tribunalului Constanţa ar fi trebuit să se pronunţe miercuri în privinţa eliberării lui Mircea Băsescu, însă procurorii DNA au susţinut că fratele fostului preşedinte nu ar fi arătat, pe timpul închisorii, suficiente dovezi de îndreptare. DNA a insistat să fie admisă contestaţia la eliberarea condiţionată. De cealaltă parte, avocaţii lui Mircea Băsescu au susţinut că toate condiţiile sunt îndeplinite pentru eliberarea condiţionată. Judecătoria Medgidia a admis, în urmă cu o lună, propunerea de eliberare condiționată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă și a dispus eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu. În opinia magistraților Judecătoriei Medgidia, acesta a executat fracția prevăzută de lege, nu este recidivist, iar timpul executării pedepsei a fost „suficient pentru reeducarea acestuia”, condamnatul dând „dovezi temeinice de îndreptare”. Decizia magistraților a fost atacată imediat de procurorii anticorupție din Constanța.

În aceeași perioadă, regimul de detenție al lui Mircea Băsescu a fost schimbat de la semideschis la deschis, iar el a fost mutat la secția exterioară a Penitenciarului Poarta Albă, de la Valu lui Traian. Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie a anului trecut, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întrunește condiţiile pentru eliberare condiționată - are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.



12