Mircea Băsescu a negat, astăzi, în fața magistraților de la Tribunalul Constanța că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial pentru a face trafic de influență. Fratele președintelui Traian Băsescu a mai declarat că „rudele lui Bercea m-au vizitat foarte des și îmi cereau mie banii pe care spuneau că îi dăduseră lui Căpățână, dar care nu ajunseseră la mine. Căpățână mi-a spus că a primit 600 de mii de euro de la Florin Anghel (n.r. fiul lui Bercea Mondial) și i-a folosit la o afacere, dar nu avea decât 300 de mii de dolari pe care voia să îi returnez eu familiei Anghel. A venit cu ei la biroul meu într-o sacoșă de plastic și am refuzat. Îi era frică pentru că nu avea toți banii și alde Bercea (sic!) îl amenințase și îi spărsese geamul casei mamei lui”.