Pentru că instanța constănțeană i-a dat voie să meargă la serviciu în fiecare luni și miercuri, între orele 12.00 - 15.00, Mircea Băsescu, aflat în arest la domiciliu pentru trafic de influență, a respectat întocmai indicațiile judecătorilor. Ieri, în jurul prânzului, fratele fostului președinte a ieșit pe poarta casei sale, la volanul unui Volkswagen Passat, și a pornit spre sediul firmei sale, Fattoria Terrantica SRL Constanța, situată în Zona Liberă Agigea Sud. La ieșirea din curtea locuinței, Mircea Băsescu a spus că este bucuros că va putea să se ocupe de interesele societății pe care o administrează. „Nu am mai fost la birou de șapte luni, dar am păstrat legătura cu puținii angajați care au mai rămas!”, a afirmat Mircea Băsescu. Amintim că, în fața instanței, el a susținut că este necesară prezența sa la sediul firmei, deoarece aceasta este în lichidare judiciară și trebuie luate mai multe decizii cu privire la activitatea societății. „Am o cameră frigorifică în care jumătate din marfă (produse preparate din carne de pui - n.r.) este expirată de mai multe luni, iar restul riscă să se strice dacă nu o vând mai repede. Trebuie să merg personal la birou și să negociez cu cei care o vor cumpăra...”, a spus Mircea Băsescu. Conform anchetatorilor, fratele fostului șef al statului este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, a primit 600.000 de euro de la Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, prin intermediul fostului președinte al PDL Drăgănești-Olt, Marian Căpățână, lăsând să se creadă că are influență asupra magistraților și că poate obține pentru Bercea fie o pedeapsă mai mică, fie punerea lui în libertate. Ulterior, pentru că interlopul oltean nu a scăpat de gratii, ba mai mult, Florin Anghel și mama sa, Fănica Anghel, au ajuns la închisoare, s-a declanșat scandalul dintre cele două familii.