Prima zi a celei de-a opta ediţii a Şcolii de vară a Tineretului Naţional Liberal (TNL) i-a fost dedicată, în principal, lui Traian Băsescu. Şeful statului a fost trecut de mai marii liberali la capitolul: Aşa Nu, Traian Băsescu fiind dat ca exemplu negativ. Cristian Adomniţei a spus că serviciile secrete ...
Într-o ţară în care cei aflaţi la Putere interpretează legile după urechea lor nemuzicală, şeful statului moare, chipurile, de grija instituţiilor statului! Cel puţin aşa reiese din comunicatul de presă transmis de la Cotroceni în urmă cu două zile… Bine ar fi să fie adevărat, dar mă tem că ...
• România este singura ţară membră UE care nu şi-a asumat documentele comunitare privind comerţul cu armament, create pentru o mai mare transparenţă în domeniu • Ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, nu a putut explica de ce şeful statului a retras, în acest an, proiectul Codului de ...
• Declaraţiile colonelului în retragere Cornel Purcărea, a cărui firmă a efectuat importul de muniţie şi explozibili de care se leagă şi numele fraţilor Băsescu, sînt contrazise de realitate. În timp ce Purcărea susţine că nava cu cele 105 containere cu armament a ajuns în Portul Constanţa în ...
Presupun că toată lumea este familiarizată cu faptul că aceste iniţiale reprezintă prescurtarea expresiei „knock out”, care este folosită în box, atunci cînd unul dintre sportivi a căzut la podea, pe ring, în urma unei lovituri puternice de pumn primite în plină figură, iar arbitrul a ...
Informaţiile tot mai alambicate şi contradictorii legate de implicarea lui Mircea Băsescu, fratele şefului statului, în afaceri legate de armament dau foc societăţii civile şi scenei politice. Ba se spune că una din firmele lui Mircea Băsescu a participat la operaţiunile de descărcare a unei nave ...
În nota de totală parodie în care se complace politichia noastră, după toată tevatura cu fratele Mircea, preşedintele Băsescu este prezentat ca fiind victima unui complot de zile mari. Cu o imaginaţie caracteristică lui Tarzan, şoferul zbanghiu care dansa pe volan în timp ce conducea un TIR, susţinătorii ...
Lista acuzaţiilor grave legate de implicarea membrilor familiei Băsescu în afaceri cu armament s-a extins. Pe lîngă suspiciunile de conflict de interese care planează asupra şefului statului, Traian Băsescu, după dezvăluirile făcute de cotidianul “Bursa”, au apărut acuze legate de implicarea ...
După declanşarea scandalului cu zumzet de tehnică militară, prezidentul Traian Băsescu ne transmite regretele sale (eterne), afirmînd că nu a ştiut de implicarea fratelui său în povestea cu afacerile cu armament şi alte chestii de genul ăsta! În comparaţie cu regretele profunde ale celor care l-au votat ...
• Deputaţii din Comisia de Apărare vor solicita înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru verificarea tuturor contractelor încheiate de MApN cu DesintCo, din acţionariatul căreia face parte fratele preşedintelui, Mircea Băsescu • Directorul departamentului pentru armament din Ministerul ...
Clasa politică a reacţionat în urma dezvăluirilor făcute de presă legate de faptul că fratele preşedintelui ţării ar fi urmat să devină un “jucător” în industria de armament. Fostul ministru al Apărării, Teodor Meleşcanu: “Atunci cînd eşti înt-o poziţie publică atît de ...
Preşedintele Traian Băsescu, Ministerul Economiei şi actori importanţi din industria armamentului au strîns rîndurile în încercarea de a spulbera orice umbră de îndoială în cazul conflictului de interese denunţat de mass media, în care este implicat şeful statului. Conform unor date de la Registrul ...
Prezent, precizez, în calitate de simplu invitat, la o sindrofie, Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, a fost repede reperat de linguşitorii de ocazie, care, evident, au început să-i dea tîrcoale. Masa fiind rotundă, au făcut înconjorul locului de mai multe ori pînă i-a luat ameţeala. Unii ...
Cu prilejul europarlamentarelor, Elena Băsescu nu a rupt gura electoratului din judeţul Constanţa. Ce-i drept, vorbind la general, pe constănţeni i-a durut în cot de alegerile pentru Parlamentul Europei. Ca atare, au nutrit aceleaşi sentimente şi faţă de fiica preşedintelui. Cu cîteva zile înainte de ziua ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat, ieri, recursul formulat de foştii şefi ai Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, col. Neculai Coman şi gen. (r) Petre Trandafir, împotriva arestării lor preventive pentru acuzaţiile de instigare la fals şi uz de fals, asociere în vederea ...
Familiei Băsescu îi priesc de minune afacerile cu statul, mai ales că „big brother“, Traian, veghează asupra întregii familii direct de la Cotroceni. Livada cu piersici… imobiliare de la Agigea nu putea fi singura afacere pe care Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, o are cu ...