Scriitorul Mircea Cărtărescu a câştigat Spycher - Literaturpreis Leuk în Elveţia, iar distincţia îi va fi înmânată la începutul lunii septembrie.
Acordat de fundaţia elveţiană Stiftung Schloss Leuk (Fundaţia Castelul din Leuk), premiul este considerat una dintre cele mai importante distincţii literare europene. Câştigătorii obţin o bursă şi dreptul de şedere la castelul din oraşul Leuk timp de două luni anual, pentru o perioadă de cinci ani.
Ceremonia de decernare a premiului va fi organizată pe 1 septembrie, iar „laudatio“ pentru Mircea Cărtărescu va fi rostit de Ernest Wichner, scriitor şi traducător german originar din România, directorul Literaturhaus Berlin.
În motivaţia juriului se precizează: „„Orbitor”, trilogia fantastică a lui Mircea Cărtărescu, având o nemărginită fluiditate narativă, conciliază cu lumea amintirea autorului despre Bucureştiul socialist al copilăriei sale. Cărtărescu stăpâneşte toate registrele şi tonalităţile şi foloseşte cu măiestrie toate mijloacele preluate de la clasici precum Swift sau Proust până la elemente fantasy şi horror pentru a crea un univers artistic de o mare expresivitate a limbii, în centrul căruia se află tânărul de odinioară\".
Acesta nu este singurul premiu pe care îl va primi Mircea Cărtărescu. În luna august, scriitorul va fi distins şi cu marele premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad 2013, care revine, anual, unui poet contemporan recunoscut în lume pentru opera sa.