Mircea Cărtărescu şi Nora Iuga susţin, astăzi, la Berlin, o lectură de poezie în cadrul evenimentului „Fiecare poezie e o statuie misterioasă într-un loc gol”.
Seara de lectură cu doi dintre cei mai reprezentativi scriitori români contemporani, invitaţi în cadrul programului de rezidenţiat artistic al DAAD (Serviciul german de schimb academic), se desfăşoară la Daadgalerie.
Vineri seară, Ambasada României de la Berlin va găzdui prezentarea cărţii „În România. Pe urmele unei înrudiri europene”, de Markus Bauer, jurnalist şi specialist în istoria culturii, care a trăit cinci ani la Iaşi. Aceasta este prima prezentare de carte dintr-o serie de manifestări de acest gen, unite într-un program compact în lunile ianuarie şi februarie, în scopul de a atrage atenţia publicului german asupra mai multor domenii ale spaţiului românesc: socio-cultural, economic şi politic. Un alt volum dedicat României care va fi lansat la ICR Berlin, pe 9 februarie, este „Republica absentă”, de Daniel Barbu, ce prezintă imagini din viaţa cotidiană a românilor, analizând mecanismele democratice şi dezvoltarea economică a ţării, după căderea comunismului.