Mircea Diaconu şi-a depus ieri seară, la Biroul Electoral Central, dosarul de candidatură şi listele de susţinători pentru a intra în alegerile europarlamentare în calitate de candidat independent. Diaconu a venit la BEC cu o maşină Aro, aducând dosarele cu listele de susţinători. El a menţionat că a strâns peste 125 de mii de semnături de susţinere a candidaturii sale şi că, în plus, au fost aproximativ 50-60 de mii care nu au fost conforme, nefiind completate pe formulare originale, iar pe acestea le va păstra acasă. "Mai departe sunt proceduri legale, Biroul Electoral Central îşi va face analizele, va da un verdict probabil în curând", a mai spus el. Referitor la scrisoarea adresată BEC de ANI, potrivit căreia nu îndeplineşte condiţiile legale de validare a candidaturii sale pentru PE, Mircea Diaconu a arătat că este dreptul Agenţiei să facă orice demers legal. El a mai spus că cea mai grea probă i se pare a fi fost aceea de a ajunge în acest punct, strângând în câteva zile acest număr de semnături. Pentru depunerea candidaturii la europarlamentare sunt necesare minimum 100 de mii de semnături. Candidaturile pentru PE au putut fi depuse la BEC până ieri, la miezul nopţii.