Agenția Națională de Integritate (ANI), instituția care are deja mari probleme de imagine, și-a făcut încă un deserviciu, acuzându-l pe primarul Constanței, Radu Mazăre, de lucruri pentru care, în 2009, autoritățile statului au spus că nu se face vinovat. Din acest ...
SCHIMBARE? CARE SCHIMBARE? Fiica lui Mircea Diaconu, Ana Diaconu, a făcut o radiografie la sânge, într-o emisiune televizată, a ceea ce se întâmplă în PNL și a explicat de ce ACL, actualul PNL, nu poate niciodată să îi reprezinte interesele şi ideile, chiar dacă de-a lungul timpului s-a identificat ...
Europarlamentarul independent Mircea Diaconu a biruit din nou în lupta cu Agenția Națională de Integritate (ANI), după ce a fost trimis în judecată pentru conflict de interese. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins ca nefondat apelul procurorilor Curții de Apel ...
Europarlamentarul Mircea Diaconu a fost achitat definitiv în dosarul în care este acuzat de conflict de interese, dar acesta va trebui să plătească o amendă administrativă de 1.000 de lei, în urma deciziei instanţei supreme, care a menţinut hotărârea de la Curtea de Apel ...
Europarlamentarul Mircea Diaconu își continuă periplul prin instanțe. Ieri, de exemplu, el a avut un nou termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), instanţa competentă să judece parlamentari, în procesul în care este judecat pentru conflict de interese. Practic, el este acuzat că ar fi ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat astăzi, pentru 27 noiembrie, pronunţarea deciziei definitive în dosarul în care Mircea Diaconu este judecat pentru conflict de interese, legat de semnarea unor contracte de realizare de către soţia sa a unor spectacole la Teatru Nottara, unde el era director ...
După ce a fost hăituit de Agenția Națională de Integritate ani la rând, Mircea Diaconu a ajuns deputat în Parlamentul European (PE), unde spera să încheie capitolul incompatibilității. ANI îl declarase în conflict de interese pe actor și l-a urmărit până la Bruxelles, la PE, unde a ...
Un procuror de la Parchetul General le-a cerut astăzi magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție sancționarea cu amendă a europarlamentarului Mircea Diaconu, în procesul în care acesta este acuzat de conflict de interese. La termenul de astăzi al procesului, procurorul de ...
La licitația caritabilă ce se va desfășura sâmbătă, la amiază, în cadrul Festivalului Național de Teatru, actorii vor deveni „comisari de licitație“. Vor „juca” aceste roluri: Mircea Diaconu, Florina Cercel, Diana Lupescu, Mihai Dinvale și Carmen Tănase ...
Obiecte de artă aparţinând unor actori precum Marcel Iureş, Ion Caramitru, Victor Rebengiuc şi Maia Morgenstern vor fi scoase la vânzare sâmbătă, la licitaţia caritabilă "Dăruind vei dobândi" organizată de casa Artmark, iar sumele strânse vor fi donate unor artişti aflaţi în situaţii precare ...
Luni, 20.10.2014 - Mircea Diaconu: „Nu sunt pregătit să candidez la alegerile prezidențiale. Eu am alte priorități. Am semnat un contract pe cinci ani la Bruxelles. M-am dus acolo și vreau să-mi fac treaba cât mai bine.” Marți, 21.10.2014 - Călin Popescu-Tăriceanu: ...
Mircea Diaconu este unul dintre politicienii care, la ora actuală, se bucură de un capital de imagine uriaș și care ar fi avut mari șanse să devină președintele țării, dacă ținem cont că, la alegerile europarlamentare, a obținut un scor cât un partid, independent fiind ...
ÎNCĂPĂȚÂNAREA UNORA Actorul Mircea Diaconu câștigă proces după proces în lupta cu Agenția Națională de Integritate (ANI), instituția ce pare a fi un ”făcăleț politic” pe care unii îl folosesc pentru a pedepsi când și când câte un politician. Diaconu a ajuns ...
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat astăzi că instituţia pe care o conduce va contesta decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul europarlamentarului Mircea Diaconu. Horia Georgescu s-a declarat optimist cu privire la şansele pe care Agenţia Naţională de Integritate ...
Europarlamentarul Mircea Diaconu a câștigat războiul cu ANI. Mircea Diaconu rămâne europarlamentar, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București a respins recursul făcut de ANI. Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată de inspectorii ANI la Înalta Curte. ANI a acționat ...
În campania electorală, atât politicienii, cât și românii de rând așteaptă cu nerăbdare să afle cine va ieși câștigător în cursa pentru Cotroceni. Cum tururile de scrutin sunt programate pe 2 și 16 noiembrie, diverse companii de statistică sau trusturi de presă realizează, în ...