Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a anunțat astăzi că în acest an, în intervalul martie - noiembrie, va crește numărul de exerciții militare la care România va participa alături de țările membre ale NATO. "La summitul din Țara Galilor au fost aprobate măsurile de reasigurare a flancului estic al NATO și al UE proporțional atât pe flancul nord-estic, cât și pe flancul vestic. În România, pe măsurile de reasigurare, în acest an va crește numărul de exerciții militare pe care le vom organiza începând din luna martie până în noiembrie împreună cu partenerii noștri din NATO, dar și cu partenerii pe parteneriatul strategic cu SUA", a afirmat joi Dușa, după inaugurarea unui bloc operator la Spitalul Militar. El a spus că a început procesul de realizare a celor două centre de comandă și reacție rapidă ale NATO. "De asemenea, deja am demarat procesul de realizare a celor două centre de comandă — cel mai micuț, dar și a comandamentului de divizie. Imediat ce în CSAT vom aproba localitățile și locațiile în care vor funcționa aceste centre, le vom face și publice. Procesul este demarat", a arătat ministrul. Referindu-se la avioanele de vânătoare F16, Dușa a spus că de anul trecut piloții și personalul tehnic care le vor folosi se află în Portugalia la pregătire.