Mircea Enache - „40 ani de desen”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Mircea Enache - „40 ani de desen”

Cultură 30 Octombrie 2010 / 00:00 728 accesări

Iubitorii de artă care doresc să (re)descopere un sculptor important al spaţiului tomitan sunt aşteptaţi, în această sâmbătă, de la ora 17.00, la galeria „Ion Nicodim” din cadrul Pavilionului Expozitional Mamaia, pentru a lua parte la vernisajul expoziţiei personale „40 ani de desen”, semnată de Mircea Enache. Cei care aşteaptă să vadă o retrospectivă vor avea parte de o adevărată surpriză estetică. Cele 16 desene care se află pe simeze - realizate din timpul liceului şi al facultăţii, până în prezent - epatează prin dimensiune şi prin linia precisă şi originală. Potrivit criticului de artă Alice Dinculescu, lucrările lui Mircea Enache reflectă suferinţa omului care se naşte şi moare singur. Desenele sale îi trădează vocaţia de sculptor, fiind studii în creion ce dezvoltă ideea ce urmează să se materializeze în bronz.

Mircea Enache este absolvent al Academiei Naţionale de Arte „Nicolae Grigorescu” Bucureşti. Gălăţean la origine, sculptorul s-a stabilit la Constanţa în anii ’90, după o prodigioasă şi apreciată activitate artistică în Bucureşti. Evenimentul plastic este organizat de Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa I.



12