Consiliile Naţionale al PSD şi PC se reunesci, astăzi, în şedinţă comună, pentru a valida şi lansa în dezbatere publică oferta de guvernare a alianţei celor două formaţiuni, după care vor avea loc şedinţe separate ale social-democraţilor şi ale conservatorilor. Oferta politică va avea, potrivit ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a prezentat, ieri, la finalul unei şedinţe a departamentelor PSD-PC, “principalii fermenţi” ai dezbaterii publice privind oferta de guvernare a formaţiunii sale, respectiv Ilie Sîrbu (Agricultură), Liviu Dragnea (Administraţie), Ioan Toma (Dezvoltare), Victor Ponta ...
Vicepreşedinţii PSD Ioan Rus şi Vasile Dîncu au demisionat, ieri, din toate funcţiile deţinute în cadrul partidului. Ioan Rus a renunţat la toate funcţiile din PSD, după ce, timp de 14 ani, a deţinut funcţii de conducere, de la nivelul PSD Cluj, pînă la cea de vicepreşedinte al partidului la nivel ...
Liderul social-democrat Mircea Geoană a transmis, ieri, PD-L şi PNL să termine cu “lătratul la televizor” că PSD este vinovat de tot ce nu funcţionează în ţară de patru ani, el solicitînd celor două formaţiuni politice să îşi asume guvernarea: “Guvernaţi această ţară de patru ani ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sîmbătă, că “PD-L este ca o broscuţă care s-a visat prinţ dar, oricîte pupături şi îmbrăţişări ar primi de la Traian Băsescu, a rămas o broscuţă mică, într-adevăr, cu gură mare. Dar asta nu ţine loc de voturi sau de politici publice în ...
Preşedintele PDL Emil Boc a declarat, vineri, că unii lideri de partide se văd premieri, dar că democrat-liberalii au prima şansă să formeze Guvernul, pentru că, probabil, niciun partid nu va avea majoritate în Parlament, aşa că şeful statului e liber să desemneze un candidat la postul de premier. În ...
O vizită din România în Moldova a fost anulată Preşedintele Parlamentului moldovean, Marian Lupu, se declară uimit că “cineva” a anulat fără ştirea sa vizita la Chişinău a delegaţiei Comisiei pentru politică externă a Senatului României, condusă de Mircea Geoană, programată pentru ...
Un sondaj realizat de Asociaţia pentru Transparenţă şi Libertate de Expresie (ATLE), ale cărui rezultate au fost difuzate ieri, relevă că PSD (30,5%) se află în topul opţiunilor electoratului dacă peste o săptămînă ar avea loc alegeri parlamentare. La mică distanţă se află şi PD-L cu 30,2 procente ...
Conducerea PSD a analizat, la sfîrşitul acestei săptămîni, la Mamaia, în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CEx), rezultatele obţinute de fiecare filială în parte la alegerile locale. În urma unor discuţii aprinse între membrii CEx, s-a decis dizolvarea conducerilor filialelor judeţene care au ...
Liderul PSD, Mircea Geoană, le-a solicitat, vineri, preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Călin Popescu Tăriceanu să susţină în Consiliul European impunerea unui preţ unic de import la gaze naturale din Federaţia Rusă către ţările UE. El a arătat că nu este normal ca UE să permită Federaţiei ...
Barometrul de Opinie Politică, realizat de IMAS în perioada 6-19 iunie, relevă că jumătate dintre români (50%) consideră că lucrurile în ţară se îndreaptă într-o direcţie greşită, 43% dintre respondenţi susţin că lucrurile se îndreaptă în direcţie bună, iar 7% nu ştiu încotro se îndreaptă ...
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, la Mamaia, că fostul premier Adrian Năstase se prezintă cu şanse reale pentru a fi selectat drept candidat al PSD la Preşedinţia României, el apreciind că anunţul fostului premier privind candidatura sa la şefia statului este „o declaraţie ...
Preşedintele Traian Băsescu le-a trimis, ieri, o scrisoare lui Bogdan Olteanu şi Nicolae Văcăroiu, în care le cere să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară, în prima decadă a lunii iulie 2008, pentru reexaminarea Legii Curţii de Conturi şi pentru votul la cererile de urmărire penală a unor ...
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, ieri, că structura viitorului Guvern PSD-PC va fi prezentată spre aprobare vineri Comitetului Executiv al PSD, urmînd să se treacă, ulterior, la desemnarea, prin selecţie internă, a celor care vor prelua ministerele. \"A existat o discuţie preliminară. Grupul de analiză ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a susţinut, ieri, că “la alegerile locale, în România s-a validat şpaga electorală. Partide cu bani, PD-L şi PNL, au lucrat cu liste nominale cu oameni care primeau bani cash, bani peşin, înainte sau după vot”. Geoană a arătat că există în acest moment o ...
Institutul Social Democrat (ISD) “Ovidiu Şincai” a recomandat, într-un raport de analiză politică prezentat luni, ca PSD şi PNL să realizeze un pact de neagresiune electorală pentru alegerile parlamentare, care să constituie o fază pregătitoare pentru o guvernare comună. În acest sens ...