Fostul preşedinte al României, senatorul PSD Ion Iliescu, prezent în aceste zile la Constanţa pentru a participa la Forumul pentru Dezvoltare Durabilă şi Protecţia Mediului, Zona Sud - Est, a declarat că moţiunea de cenzură a PSD a fost doar un instrument democratic parlamentar. Iliescu a precizat că a face ...
După respingerea moţiunii de cenzură, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că laşitatea unor parlamentari, răspîndiţi în mai multe partide, a permis ca Guvernul să supravieţuiască. El a arătat că aceşti parlamentari fie s-au temut de anticipate, fie de o altă configuraţie politică\" ...
Moţiunea de cenzură iniţiată de 140 de deputaţi şi senatori PSD şi intitulată \"1000 de zile de haos. Sfîrşitul guvernării de dreapta\" a fost respinsă ieri în plenul Parlamentului, cu 220 de voturi “pentru” şi 152 împotrivă, iar cabinetul Tăriceanu II va rămîne în funcţie. Doar 12 ...
La finalul şedinţei de ieri a Biroului Permanent Naţional al PSD, liderul partidului, Mircea Geoană, a declarat că formaţiunea sa a stabilit \"toate măsurile\" pentru asigurarea unui vot disciplinat în favoarea moţiunii din partea parlamentarilor social-democraţi. El a precizat că grupurile parlamentare PSD ...
Liderul social-democrat Mircea Geoană a declarat ieri că, după adoptarea moţiunii, există trei formule de lucru privind constituirea noului guvern: fie un guvern de stînga în jurul PSD, fie un guvern de dreapta în jurul PD şi PNL, fie un guvern de \"largă respiraţie\", pînă la alegerile viitoare. În ...
Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, sîmbătă, în situaţia în care moţiunea va trece, partidul trebuie să rămînă în opoziţie şi să nu se implice în formarea guvernului alături de PNL sau PD, partide despre care a spus că \"nu au decît să se împace\". Liderul PSD le-a transmis delegaţilor ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană: “Traian Băsescu nu vorbeşte ca preşedinte al tuturor românilor, ci ca preşedinte al PD şi nu înţelege oportunitatea pe care moţiunea de cenzură o reprezintă pentru România tratînd-o de o manieră îngustă şi încercînd să profite ca politician. Băsescu, dacă ...
Preşedintele Traian Băsescu a făcut joi seara, într-o emisiune la postul public de televiziune, o serie de declaraţii menite a răscoli clasa politică. El a afirmat că în cazul în care moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va fi adoptată, el va încerca formarea unui guvern PD-PNL-PLD, cu un premier ...
Cele două Camere ale Parlamentului s-au reunit ieri în şedinţă comună, pe ordinea de zi aflîndu-se citirea textului moţiunii de cenzură a PSD, care va fi supusă votului Parlamentului pe 3 octombrie. Textul moţiunii de cenzură intitulată \"1.000 de zile de haos. Sfîrşitul guvernării de dreapta\" a fost ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că partidul a stabilit o serie de condiţii obligatorii care vor sta la baza dialogului cu orice posibil partener politic, în contextul depunerii moţiunii de cenzură, a formării unui nou guvern şi stabilirii unui program de guvernare. Prima condiţie stabilită ...
Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat ieri că, în şedinţa departamentelor de specialitate ale partidului, textul moţiunii de cenzură a fost practic finalizat, decizia privind momentul depunerii urmînd a fi luată la începutul săptămînii viitoare. Corlăţean a arătat că textul va fi ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că moţiunea de cenzură va fi depusă în cursul săptămînii viitoare, cînd vor fi strînse şi semnăturile de susţinere necesare, pentru a nu se suprapune cu momentul \"sensibil\" al alegerii noului Patriarh ...
După o vară în care mult trîmbiţata majorare de toamnă a pensiilor a ţinut capul luptelor de pe scena politică a ţării, guvernanţii sînt mult mai rezervaţi în privinţa viitoarei indexări a veniturilor vîrstnicilor. Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, susţine că ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, vineri, într-o întîlnire cu pensionarii, că miza principală a introducerii moţiunii de cenzură constă în introducerea în viitorul program de guvernare a temelor sociale legate de această categorie socială, inclusiv a Legii pensionarilor. \"Miza moţiunii de ...
Liderul PSD Mircea Geoană a declarat ieri, după întîlnirea cu liderul PC, Dan Voiculescu, că discuţiile dintre social-democraţi şi conservatori privind susţinerea moţiunii de cenzură vor continua în perioada următoare. Întrebat dacă social-democraţii contează pe voturile PC în ceea ce priveşte ...
Liderul UDMR Marko Bela a declarat ieri, după întîlnirea cu liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, că Uniunea va susţine unele proiecte ale PC, dar la două din ele nu poate da un răspuns afirmativ. Marko Bela a anunţat că parlamentarii UDMR vor susţine iniţiativa legislativă privind rezolvarea problemei ...