Vicepreşedintele PSD Ilie Sîrbu a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că sesizarea către Curtea Constituţională privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este finalizată. El a arătat că respectiva sesizare se referă la încălcări grave ale Constituţiei de către şeful ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a anunţat, vineri, că oficialii partidului au reuşit să strîngă semnăturile a cel puţin o treime dintre parlamentari, necesare iniţierii procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Geoană a precizat că, în afara a doi senatori PSD care nu au ...
Unul dintre capetele de acuzare pe care PSD le va folosi în demersul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu va fi "încercarea de a transforma serviciile de informaţii ca instrumente politice", potrivit declaraţiei liderului partidului, Mircea Geoană, invocînd afirmaţiile şefului statului cu privire la ...
Traian Băsescu a declarat, luni seara, pe postul public de televiziune, că, în cazul în care PSD va reuşi să modifice Lege referendumului, această situaţie seamănă cu pregătirea unei lovituri de stat şi că, în spatele acestei intenţii nu ar sta Mircea Geoană, care, de fapt, este manipulat de Ion ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că social-democraţii vor înainta propria variantă a legilor siguranţei naţionale, întrucît social-democraţii nu doresc să intre "nici în jocul PNL, nici în cel al lui Traian Băsescu". Liderii social-democraţi propun desfiinţarea actualului Consiliu ...
Preşedintele PSD Mircea Geoană a declarat ieri, înainte de începerea şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN) săptămînal, că Traian Băsescu este de doi ani de zile “complet în afara Constituţiei“. În opinia sa, preşedintele ţării trebuie “să ocupe locul pe care i-l dă ...
La finalul şedinţei de sîmbătă a Comitetului Executiv al PSD, preşedintele partidului, Mircea Geoană, a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat că social democraţii vor cere Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi DNA să se autosesizeze în privinţa ...
Potrivit unor surse din PNL, mai mulţi lideri liberali, printre care Ludovic Orban şi Crin Antonescu, i-au cerut, joi seara, premierului Călin Popescu Tăriceanu, să-l demită pe Sebastian Bodu de la şefia Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Preşedintele ANAF afirmase, într-un interviu ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat vineri că social-democraţii vor decide sîmbătă, în cadrul Comitetului Executiv, asupra iniţierii unei eventuale moţiuni de cenzură şi a domeniului acesteia. El a anunţat că liderii social-democraţi vor lua deciziile necesare pentru punerea în practică a ...
Biroul permanent naţional al PSD s-a întrunit ieri în şedinţă extraordinară pentru a decide strategia în condiţiile crizei politice declanşate de bileţel. Liderul PSD Mircea Geoană a anunţat că, din punctul de vedere al social-democraţilor, principalul vinovat pentru criza politică prelungită este ...
Biletul invocat, pe 11 ianuarie, de către blonda de la Cotroceni, Elena Udrea, a cărui existenţă a fost infirmată de premierul Călin Popescu Tăriceanu, dar despre care preşedintele Traian Băsescu îşi amintea vag, a apărut, aseară, în mîna preşedintelui, care a afirmat, într-o declaraţie de presă ...
Biroul Permanent Naţional (BPN) al PSD a aprobat ieri structura celor 16 departamente de specialitate ale partidului, pe care liderii social-democraţi le-au gîndit ca ministere ale unui aşa-zis guvern din umbră. Cele 16 departamente, aşa cum au fost prezentate public de liderul PSD Mircea Geoană, sînt: ...
Liberalul Radu Stroe, secretar general al Guvernului a anunţat, luni seară, că CSAT a retrimis Executivului pachetul de legi privind siguranţa naţională, fără a le aviza. El a precizat că Guvernul a fost înştiinţat de această decizie printr-o adresă trimisă de consilierul prezidenţial pentru securitate ...
Procurorul general Laura Codruţa Kovesi a declarat ieri că posibilele situaţii de trafic de influenţă aduse atenţiei publice de Elena Udrea vor fi cercetate doar dacă va exista o plîngere. Întrebată dacă Parchetul nu ar fi trebuit să se autosesizeze, dat fiind că se invocă un posibil trafic de ...
Povestea bileţelului buclucaş trimis de premierul Călin Popescu Tăriceanu preşedintelui Traian Băsescu pentru a-l proteja pe omul de afaceri Dinu Patriciu pare necredibilă pentru liberali, care au decis să sară în apărarea liderului lor. Consilierul personal al premierului, Marius Oprea, a declarat că îl ...
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că recentul Congres al PNL i-a creat senzaţia unui Congres PCR. În opinia lui Geoană, faptul că la funcţia de preşedinte al PNL a existat un singur candidat, iar acesta a întrunit „unanimitate”, denotă că acest Congres al liberalilor a fost „o ...